Video Imaginile tragediei de pe pârtia din Borşa. Schiorul care l-a spulberat pe Gabriel ar fi încercat să ocolească o femeie
Au apărut imaginile surprinse de camerele de supraveghere cu accidentul de pe pârtia din Borşa în care un tânăr de 23 de ani a murit după ce a fost izbit de un alt schior. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoţional.
- ÎCCJ a respins ca nefondat recursul lui Călin Georgescu privind reluarea turului 2. DETALII la Observator 12:00, la Antena 1
- Călin Georgescu, ridicat de poliție și dus la Parchetul General
În video se poate vedea cum schiorul vinovat de producerea accidentului a încercat să-l ocolească pe cel din faţa lui, însă nu l-a văzut pe Gabriel, care venea spre el din dreapta.
L-a lovit în plin iar tânărul a murit pe loc.
Schiorul care l-a izbit pe Gabriel ar fi încercat înainte să ocolească o femeie
Potrivit unor surse, persoana pe care a încercat să o ocolească turistul de 33 de ani este o femeie din Borşa, iar în cazul ei nu a fost stabilită încă o calitate, dar anchetatorii verifică acum dacă aceasta ar fi favorizat producerea incidentului.
- Momentul în care doi tineri îşi fac praf BMW-urile, într-o intersecţie din Iaşi. Accidentul a fost filmat
- Accident cu doi răniţi pe DN1, în Sibiu. O mașină a izbit în plin un microbuz de marfă
- Cum poţi evita accidentările în sezonul sporturilor de iarnă
- "Doamne ferește să nu pățească nimeni". Maşină spulberată de tren în Bistriţa, după ce şoferul nu s-ar fi...
- Momentul accidentului mortal de pe pârtia Borșa. Gabriel, spulberat și aruncat zeci de metri
Tragedia, cu 5 minute înainte de a se închide pârtia
Celor doi schiori le-a sărit în ajutor un jandarm care patrula în zonă. Tot el a fost şi cel care a sunat la 112. "Am observat două persoane căzute la pământ, una fiind inconştientă. I-am acordat primul ajutor, iar apoi am solicitat sprijint Salvamont Borşa şi echipajelor medicale", spune Petru Bolfă. "Şi cel care a fost lovit avea viteză destul de mare şi impactul, vă daţi seama, la viteza respectivă i-a fost fatal. Resuscitarea a durat mai mult de o oră pe pârtie, dar din păcate nu au mai reuşit să facă nimic", a declarat Dan Benga, șef Salvamont Maramureș.
Tânărul de 23 de ani a murit din cauza rănilor grave la cap
Surse medicale au declarat, marţi, pentru News.ro că decesul tânărului de 23 de ani a fost cauzat de multiple traumatisme, cele mai grave fiind în zona capului.
Rănile suferite de Gabriel au fost extrem de grave, în condiţiile în care, deşi, acesta era echipat corespunzător, după impact i-a sărit casca de pe cap, iar în căderea pe o distanţă de 30 de metri pe zăpada îngheţată nimic nu l-a mai protejat. Accidentul, care a avut loc într-o zonă destinată schiorilor experimentaţi, s-a produs în condiţiile în care, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute, stratul de zăpadă cu care este acoperită pârtia este îngheţat.
Gabriel va fi condus joi pe ultimul lui drum.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰