Momentul în care un curier Glovo fură telefonul din buzunarul unei femei, într-un mall din Capitală. Jaful a durat câteva secunde
Un curier de foodelivery a fost prins de poliţiştii din Bucureşti, după ce a sustras telefonul mobil din buzunarul unei femei, care aştepta să achite în faţa casei unui fast-food dintr-un mall din Sectorul 6 al Capitalei.
De Redactia Observator la 24.01.2024, 12:06Incidentul a avut loc luni, când poliţiştii Secției 22 din Capitală au prins în flagrant și, ulterior, au reținut un bărbat, în vârstă de 42 de ani, față de care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea unei infracțiuni de furt. Luni, în jurul orei 14.15, poliţia a fost sesizată de către o femeie, prin plângere, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 12.40, în timp ce se afla într-un restaurant, din incinta complexului comercial AFI Cotroceni, din Sectorul 6, un bărbat i-ar fi furat din buzunar telefonul mobil, după care a fugit.
Bărbatul a fost reţinut 24 de ore
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și în urma activităților efectuate, a fost depistat la scurt timp de la comiterea faptei, un bărbat, în vârstă de 42 de ani, ale cărui semnalmente corespundeau persoanei căutate. Cel în cauză a fost imobilizat și condus la sediul secției pentru audieri.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, față de acesta fiind dispusă, ulterior, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Telefonul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.
- Un bărbat din Târgu Jiu a furat 10.000 de lei dintr-o sală de jocuri, profitând de neatenţia casieriţei....
- Cum a plănuit secretara primăriei din Giroc jefuirea propriului şef. Camerele au filmat-o cum lasă indivizi cu...
- Momentul în care un hoţ fură o sacoşă cu alimente scăpată din ochi de proprietar, în zona Unirii din Sighetu...
Reacţia Glovo
"Am primit informația cu privire la incidentul raportat și vă asigurăm că luăm foarte în serios această situație. Astfel de comportamente sunt complet inacceptabile și prima măsură pe care o luăm este eliminarea contului curierului respectiv de pe platformă.
Precizăm faptul că Glovo România nu angajează direct curieri. Lucrăm cu parteneri, companii de logistică, care angajează curierii care livrează folosind aplicația Glovo. Am demarat o investigație internă și vom discuta cu angajatorul curierului despre pașii următori.
Rămânem la dispoziția poliției și autorităților competente pentru a furniza toate informațiile și datele relevante pentru o eventuală investigație."