Antena LIVE

Curs valutar

Video

Morţi suspecte la centrele de groază din Mureş, unde copiii erau spălaţi cu un burete de tablă, malnutriţi şi încuiaţi în camere murdare. Ce spune Protecţia Copilului

Copii încuiați cu zăvorul, extrem de slăbiţi, aglomeraţi câte 9 într-o cameră și puşi la grămadă chiar dacă era un focar de varicelă. Aşa erau trataţi zeci de micuţi cu dizabilităţi, în patru centre din Târgu Mureş. Descoperirile au fost făcute de Centrul de Resurse Juridice, un ONG care vorbeşte inclusiv de două morţi suspecte. Poliţia a deschis o anchetă pentru rele tratamente iar acum se fac controale în tot judeţul.

De la 11.01.2025, 19:13
WhatsApp
Vezi și:

Sunt imagini cutremurătoare surprinse în patru centre din Mureş. 63 de copii cu dizabilităţi cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani, locuiesc împreună. Mulţi, dorm în paturi prea mici, pe saltele îmbrăcate în plastic şi lenjerii murdare. Unii sunt extrem de slăbiţi şi par malnutriţi.

Centre de groază pentru copii, în Mureş

Într-un loc au fost găsiţi 13 copii încuiaţi în camere. Din cauza lipsei de personal, copiii nu puteau fi supravegheaţi corespunzător, iar puţinii angajaţi apelau la măsuri extreme. În acest centru, în timpul nopţii dormitoarele erau încuiate cu un zăvor care putea fi deschis doar din exterior. Aşa că în cazul unui incendiu, chiar şi copiii care puteau să se deplaseze nu se puteau salva singuri. 

Reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice spun că micuţilor li se administrau medicamente expirate, iar în unul dintre centre, era un focar de varicelă. 

"Un miros greu de suportat. Copii spălaţi cu un singur burete, dintr-acela cu care ştergi tabla de cretă. Cel mai grav este că un copil pe care noi l-am găsit într-o stare critică, pentru care am chemat slavarea în martie anul trecut, l-au salvat la Gomoiu. Acest copil a fost luat în 30 decembrie aici, într-un mediu insalubru, neadecvat, acum l-am găsit dus de SMURD la Spitalul de Urgenţă si conectat la un tub de oxigen", a declarat Georgiana Pascu, manager de programe CRJ.

Morţi suspecte: "Sunt două decese"

Managerul ONG-ului care a făcut descoperirile vorbeşte inclusiv despre morţi suspecte. "Sunt două decese, decesul unei fetiţe în mai şi decesul altuiva în 2023", adaugă Georgiana Pascu, manager de programe CRJ.

Dezvăluirile scandaloase nu sunt o premieră. "Între martie şi decembrie, am venit de nenumărate ori. Vizite în care am sesizat că aici copiii sunt lipsiţi de îngrijire, că nu sunt plasaţi conform legii, sunt privaţi de condiţii de îngrijire si tratament corespunzător stării lor", mai spune Georgiana Pascu, manager de programe CRJ.

Asta deşi pentru a-i ajuta pe copii să-şi depăşească destinul crunt, statul a plătit numai anul trecut un milion de euro.

Centrele sunt în grija Consiliului Judeţean, iar DGASPC Mureş este direct răspunzător. Anul trecut, cei de la Centrul de Resurse Juridice au făcut plângere la DIICOT pentru starea în care au găsit copiii, dar până acum nu e clar dacă a fost deschis vreun dosar. În plus, de mai bine de o lună, centrele au rămas şi fără licenţă de funcţionare.

De la Bucureşti, şefii de la Protecţia Copilului anunţă că trimit Corpul de Control să vadă exact situaţia. "Întâmplarea face ca în anul 2024, în judeţul Mureş, nici eu şi nici colegii de la Corpul de Control nu am ajuns în judeţul Mureş. DGASPC Mureş nu ne-a sesizat cu privire la aceste aspecte", a declarat Rareş Achiriloaie, preşedinte Autoritatea pentru Protecţa Copilului.

În al 12-lea ceas, prefectul de Mureş a dispus şi el controale la toate centrele rezidenţiale care au în grijă copii cu nevoie speciale din judeţ. Şi poliţia din Mureş s-a sesizat şi a deschis o anchetă pentru rele tratamente. Momentan, DGASPC anunţă că, deşi s-au găsit zeci de nereguli, nu se impune mutarea copiilor în alte centre. 

Alex Prunean

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent. ...

centru copii mures
Întrebarea zilei
Intenţionaţi să achiziţionaţi o locuinţă în acest an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
El este cel mai bogat cerșetor din lume. A strâns o avere la care alții doar...
Fanatik.ro
Publicat 11.01.2025
Elon Musk preia un fake news grosolan despre alegerile din România și acuză...
spotmedia.ro
Publicat 11.01.2025
Fenomenul ”food noise”: Cum scapi de gândurile obsesive legate de mâncare
spotmedia.ro
Publicat 09.01.2025
Acești pensionari din România au pierdut 420 de lei la pensie în 2025
Gandul
Publicat 11.01.2025
Cea mai mare confuzie istorică despre originea etnică a ungurilor. A fost...
Adevărul
Publicat 11.01.2025
Premiera serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, în topul...
A1
Publicat 10.01.2025
Horoscopul zilei de 12 ianuarie 2025. Berbecii au parte de surprize. Află ce se...
CaTine
Publicat 11.01.2025
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitru Ştirilor Antena Stars
spynews.ro
Publicat 10.01.2025
„Aveam părul creț și ochii verzi!” » Monica și Leonard Doroftei, secrete...
GSP
Publicat 10.01.2025
Cu ce și când trebuie să stropești pomii iarna. Secretul unui grădinar cu...
Click.ro
Publicat 11.01.2025
Cum ar porni Bill Gates Microsoft în ziua de azi. Schimbarea semnificativă pe...
Useit
Publicat 11.01.2025
"Nu mai dați de pomană pentru morți. Mortul nu mănăncă, nu bea."...
Redacţia.ro
Publicat 09.01.2025
„Şi-a făcut tricou cu mine”. Un român a fost păcălit de o femeie să-i...
libertatea.ro
Publicat 11.01.2025
Nelly Furtado a pozat într-un bikini portocaliu pentru a celebra iubirea de sine:...
ZU
Publicat 11.01.2025
Melcișori cu spanac și șuncă afumată. Un aperitiv simplu și gustos
Hello taste
Publicat 11.01.2025
Importanța vitaminei D în sarcină, mai ales în lunile cu mai puțin soare
Deparinti
Publicat 11.01.2025
Ce șanse are Crin Antonescu să rămână candidatul coaliției...
ziare.com
Publicat 11.01.2025
Blanca Soto reapare în mediul online la 1 an de când se presupune că a devenit...
Happy
Publicat 10.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este guta: care sunt cauzele și cum se tratează
Medicool
Publicat 11.01.2025