Imagini uluitoare: angajaţii unei terase prepară, în văzul lumii, o "reţetă-surpriză" - muştar îndoit cu apă
Nimic nu se pierde, totul se transformă. Pare să fie sloganul unor ospătari din Târgovişte, surprinşi în timp ce îndoiau muştarul cu apă. Câţiva trecători i-au filmat în acţiune.
De Redactia Observator la 07.09.2017, 20:14Nimic nu se pierde, totul se transformă. Pare să fie sloganul unor ospătari din Târgovişte, surprinşi în timp ce îndoiau muştarul cu apă. Câţiva trecători i-au filmat în acţiune.
Într-o demonstraţie de alchimie dâmboviţeană, angajaţii terasei reuşesc o minune. Din câteva borcane folosite de muştar creează unul... nou-nouţ. Câţiva cetăţeni vigilenţi au filmat întreaga scenă.
Patronii au dat asigurări că muştarul.. reciclat nu ajunge pe mesele clienţilor.
Imaginile au ajuns şi la inspectorii OPC, care au amendat terasa cu 5000 de lei. Angajatul surprins în timp ce dilua muştarul va fi concediat, spune patronul.