Nemulţumită că nu a primit o locuinţă socială, o femeie a încercat să dea foc Primăriei din Ploieşti
Gest şocant la Primăria Ploieşti. O femeie a fost la un pas să provoace un incendiu. Femeia a intrat în instituţie, a aruncat cu benzină pe podea şi a ameninţat că aprinde o brichetă. Din fericire a fost rapid imobilizată de poliţişti.
De Cristi Georgescu la 20.06.2024, 14:01Motivul pentru care femeia de 49 de ani a decis să recurgă la gestul extrem este legat de o locuinţă socială, despre care, spune aceasta, nu i-a fost acordată în urma solicitărilor adresate către reprezentanții municipalității. Așa să face că ziua în amiază mare a pătruns pe la intrarea în Primăria Ploiești, unde își desfășoară activitatea administrația serviciilor sociale comunitare. Această avea la ea o sticlă de 500 ml pe care o umpluse cu o substanță inflamabilă.
Fără să stea prea mult pe gânduri, a turnat lichidul pe jos și a amenințat că va da foc clădirii. Doar o minune a făcut că polițiștii locali care asigurau pază în instituție să o imobilizeze rapid și să-i ia din mâna brichetă pe care voia să o folosească. Surse apropiate anchetei spun că femeia ar avea probleme psihice. A fost întocmit un dosar penal în care se cercetează fapte de tentativă la distrugere.