Norul de praf saharian se menţine deasupra României. O peliculă roşiatică a acoperit mare parte din ţară, spre disperarea şoferilor
Dacă în această dimineață observați că totul afara este acoperit de o peliculă roşiatică, ei bine, nu vă speriați, praful saharian este de vină.
De Redactia Observator la 24.04.2024, 08:51După ploaia de ieri au rămas urmele norului de praf saharian care a acoperit mare parte din ţară. Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că norul cu particule sahariene se va deplasa spre nord-est și se va îndepărta de țară în această seară. Așa că, nu vă grăbiți să curățați ferestrele sau să duceți mașinile la spălătorie.
"În perioada 23 aprilie ora 09 – 24 aprilie ora 13, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei. Această masă de aer va fi deasupra României marţi (23 aprilie) şi în prima parte a zilei de miercuri (24 aprilie)", precizează ANM, potrivit news.ro.
Depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi în intervalele în care va ploua.
În după-amiaza zilei de miercuri, masa de aer încărcată cu particule de praf saharian se va deplasa spre nord-est şi se va îndepărta de România.