Antena LIVE

Curs valutar

Noua dată la care am putea scăpa de vizele pentru SUA

Intrarea României în programul Visa Waiver ar putea fi întârziată. Administrația din Washington discută posibilitatea de amânare cu două luni a datei de la care vom putea intra fără viză în America. Românii ar fi trebuit să poată merge în Statele Unite în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei începând cu 31 martie, anunțau americanii la începutul acestui an.

De la 21.03.2025, 12:33
WhatsApp
Vezi și:

Sunt multe semne de întrebare în acest moment. Ministerul român de Externe a emis un comunicat prin care anunţă că nu există informaţii oficiale în acest sens. Dar precizează că o administraţie nouă poate face schimbări, mai ales că are o prioritate absolută pentru problemele legate de securitatea frontierelor.

Aceeaşi poziţie o are şi ambasadorul României în Statele Unite, care susţine că se află într-un dialog activ cu autorităţile americane. Neoficial, ar fi vorba despre o întârziere cauzată de aplicarea programelor americane de deportari, una dintre priorităţile preşedintelui american Donald Trump.

România, însă, a îndeplinit toate cerințele stricte de securitate necesare aderării în programul american de scutire de vize. Iar informaţia a creat indignare printre cei care şi-au cumpărat deja bilete pentru America în aprilie. Mai ales că taxa pentru viză se ridică la aproximativ 200 de dolari. Iar eliberarea poate dura şi până la 30 de zile, asta dacă aţi trecut de interviu.

Pe de altă parte, există zvonuri că situaţia politică de la noi din ţară ar fi putut cauza această întârziere. Întrebat dacă ar putea fi o pedeapsă din partea SUA, preşedintele interimar Ilie Bolojan a negat. "Nu, nu am o astfel de percepţie. Va trebui clarificată, într-adevăr, în ce măsură se intră în vigoare de la data de 1. Sau sunt amânări care pot fi din motive tehnice. Nu ştiu, nu vă pot face comentarii pe tema asta".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

viza waiver sua romania
Întrebarea zilei
Elena Lasconi: "Mă văd președintele României". Sunteţi de acord cu candidata USR?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025