SUA reanalizează dacă rămânem fără vize. Explicaţiile Homeland Security
Intrarea României în programul Visa Waiver este reanalizată de Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite. Administrația de la Washington discută posibilitatea de amânare cu două luni a datei de la care românii vor putea intra fără viză în America.

"Vă putem spune că, în concordanță cu concentrarea administrației Trump pe securitatea țării, Departamentul pentru Securitate Internă reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver. În acest moment, nu există actualizări privind implementarea ESTA (Electronic System for Travel Authorization, n.r.)", a transmis, pentru Observator, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA.
Ulterior, Ministerul Român de Externe a emis un comunicat prin care a anunţat că nu există informații oficiale în acest sens, dar precizează că o administrație nouă poate face schimbări, mai ales că are o prioritate absolută pentru problemele legate de securitatea frontierelor. Aceeași poziție o are și ambasadorul României în Statele Unite, care susține că se află într-un dialog activ cu autoritățile americane și se află în contact direct cu Departamentul pentru Securitate Internă.
"Ambasada României la Washington se află într-un dialog activ cu autoritățile americane, în contact direct cu Departamentul pentru Securitate internă (DHS), care este mandatat să implementeze accederea României în Programul Visa Waiver al Statelor Unite. Nu există în acest moment nicio comunicare oficială privind modificarea datei avute in vedere pentru actualizare sistemului de autorizare a călătoriilor - ESTA. România consideră Programul Visa Waiver ca fiind un parteneriat de securitate și avem convingerea ca operationalizarea acestuia va contribui la securitatea frontierelor si la combaterea migratiei ilegale", a transmis MAE joi seară.
- ANPC, raid la Aeroportul Otopeni. "E boală naţională furtul la gramaj"
- 1.500 de vizitatori în prima zi a porţilor deschise ale Palatului Cotroceni. Cât costă să vezi grădinile şi...
- Soluţiile românilor care şi-au programat vacanţe în SUA şi s-au trezit cu amânarea eliminării vizelor
- Bogdan Peşchir a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Cum ar fi cumpărat voturi pentru Călin Georgescu
- Frații Tate se întorc în România, pentru controlul judiciar. "Dăm 185.000 $ pe avionul privat, ca să semnăm o...
Reacţia lui Ilie Bolojan
Întrebat de jurnaliști despre această chestiune în marja Consiliului European, Bolojan a oferit un răspuns: "Când am ieșit de la Consiliu, venind înspre dumneavoastră, m-au informat colegii despre această chestiune. Să avem o îmbunătățire a mixului extern. Nu am alte chestiuni de comentat".
Președintele a sugerat că ar putea exista o comunicare oficială pe acest subiect: "Cred că în perioada următoare, cel puțin până la finalul acestei luni, când există acest termen, vom avea o comunicare comună a celor implicați în așa fel încât să se arate data de la care se va intra în vigoare".
Vizele pentru SUA urmau să fie eliminate la sfârşitul lunii martie
Românii ar fi trebuit să poată merge în Statele Unite în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei începând cu 31 martie, anunțau americanii la începutul acestui an. Surse guvernamentale spun însă că revizuirea ar putea dura și două luni.
Germania și-a actualizat recomandările de călătorie și accentuează că o viză validă pentru SUA sau o permisiune de tip Viza Waiver nu mai garantează și intrarea în Statele Unite. Totul, după ce trei cetățeni germani au fost reținuți deja, deşi aveau vize valide sau cartea verde. Unul dintre ei a stat după gratii 29 de zile.
Și o femeie din Marea Britanie a fost arestată la intrarea în țară deși avea viză. A stat în detenție mai multe de 10 zile. Iar în urmă cu o zi, un cercetător francez a fost întors de la graniță deși trebuia să participe la o conferință în SUA, pentru că în telefon i-au fost descoperite mesaje critice la adresa lui Donald Trump. MAE francez a transmis că deplânge această situație. Aflați în Bruxelles, președintele interimar Ilie Bolojan a evitat să se pronunțe pe această temă înainte de a reveni în țară.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰