Antena LIVE

Curs valutar

Video

"Nu am mai apucat să vorbim între noi, ne-am înţeles cumva din priviri". Doi poliţişti din Capitală şi-au riscat viaţa ca să salveze patru

Panică, în această dimineaţă, într-un bloc din sectorul 2 al Capitalei. O locuinţă în care erau patru oameni a luat foc. Doi poliţişti au spart uşa şi, ajutaţi de pompieri, au scos victimele, care au ajuns în stare gravă la spital. Şi agenţii au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar sunt acum în afara oricărui pericol. 

De la 09.11.2024, 19:53
WhatsApp
Vezi și:

Alarma a fost dată puţin după ora 2 dimineaţa, când cei doi agenţi de la Secţia 9, care patrulau în zonă, au fost anunţaţi că pe strada Pescăruşului iese fum dintr-un apartament. În trei minute, au intrat în bloc şi au spart uşa locuinţei. Înăuntru erau patru persoane - trei femei, de 56, 70 şi 95 de ani şi un bărbat de 54 de ani.

"În faţa noastră am observat o persoană căzuta inconştientă, flacăra deschisă, mult fum în apartament, nu am mai apucat să vorbim între noi, ne-am înţeles cumva din priviri. Am intrat pe rând, am tras cât am putut fiecare persoanâ, de mai multe ori, pentru câ nu puteam de fum, am reuşit să scoatem persoane pe scara blocului, am văzut că încă aveau hainele arse şi încă fumegau", a declarat Petrişor Vlădescu, poliţist. 

Şi-au riscat viaţa ca să salveze patru 

Victimele au fost transportate cu arsuri grave la Spitalele Floreasca şi Bagdasar.  

Pe acelaşi subiect

"Am avut nevoie de îngrijiri, întrucât în apartament era flacără. Ne-am expus la fum şi am mers să nu fi păţit ceva pentru siguranţa noastră", a declarat Andrei Priboianu, poliţist. 

"Fără să stea pe gânduri, au spart uşa. Se vedea fumul că iese. Au intrat înăuntru şi au scos prima victimă. Deci unul dintre ei chiar era cu toată faţa arsă, nu neapărat pielea, dar genele sprâncenele, părul. Celălalt respira greu că inhalase fum", a declarat Costina Marinescu - preşedinte asociaţie bloc.

La scurt timp de la salvare, flăcări de 2 metri au ieşit pe balcon şi ameninţau să se extindă şi la apartamentul de deasupra. În acelaşi timp,  un fum negru s-a ridicat pe faţada imobilului. Locatarilor li s-a spus să-şi părăsească locuinţele până când incendiul nu e lichidat. 

"Am fost evacuaţi, toată lumea, am ieşit. Noi toţi stăm să vedem dacă se mai întâmplă ceva sau nu", spune o locatară. 

Incendiul a pornit la apartamentul situat la etajul 3. Pompierii au scos din locuinţă opt persoane, iar 30 de persoane s-au autoevacuat.

Deocamdată, cauza exactă a incendiului care a cuprins o suprafaţă de 40 de metri pătraţi, nu a fost încă stabilită. Pompierii iau în calcul varianta unui scurt circuit.

Eduard Marin
incendiu capitala politisti eroi bucuresti
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025