Antena LIVE

Curs valutar

Numărul oamenilor care se identifică drept "albi", în scădere în Statele Unite. E pentru prima dată în istorie când se întâmplă

Ultimul recensământ din Statele Unite ale Americii arată faptul că numărul locuitorilor care se identifică drept "albi" a scăzut. Este pentru prima dată în istoria ţării când se întâmplă un astfel de fenomen.

De la 13.08.2021, 09:50
WhatsApp
Profimedia

Datele colectate în urma recesământului din 2020 arată că Statele Unite au o populaţie "mult mai multi-rasială" şi mai urbană decât în urmă cu 10 ani, atunci când a fost efectuat ultimul sondaj de acest gen. "Populaţia albă rămâne cel mai mare grup rasial sau etnic din Statele Unite", a precizat Biroul de recensământ al SUA, potrivit AFP.

Mai exact, populaţia care se declară drept "albă" a scăzut cu 8,6% în perioada 2010-2020, prima scădere de la 1790 încoace de când se realizează astfel de statistici. Procentul se traduce în 204 milioane de locuitori, adică 61,6% din întreaga populaţie a Statelor Unite. În urmă cu un deceniu, procentul era de 72,4%.

Afro-americanii reprezintă un procent de 12,4% (42 de milioane de locuitori), un procent care a rămas stabil de la ultima "numărătoare". A crescut însă procentul în ceea ce priveşte populaţia asiatică: 35,5%. Hispanicii reprezintă 23% din populaţia Statelor Unite, în timp ce amerindienii reprezintă 1,1%.

În Statele Unite ale Americii, recesământul se efectuează la fiecare 10 ani, iar întrebarea despre originea etnică este stipulată în formularul standard ce trebuie completat.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

recensamant statele unite sua usa
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025