O butelie a explodat într-un bloc din Sfântu Gheorghe. O femeie de 57 de ani a suferit arsuri grave pe 70% din corp
Pompierii au intervenit, luni seară, după ce s-a produs o explozie într-o garsonieră de la etajul întâi al unui bloc din judeţul Covasna. O femeie de 57 de ani a suferit arsuri de gradul 3 pe 70% din suprafaţa corpului, iar o alta atac de panică. 25 de persoane s-au evacuat.
De Redactia Observator la 11.06.2024, 07:27”În jurul orei 22:30, am fost solicitaţi să intervenim în urma producerii unei deflagraţii provenită de la o butelie aflată în interiorul unei garsoniere situată la etajul 1/4 al unui bloc de locatari, în localitatea Sfântu Gheorghe. La locul intervenţiei, s-au deplasat pompieri din cadrul Detaşamentului Sfântu Gheorghe cu doua autospeciale de stingere, o autospecială de salvare de la înălţimi, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o ambulanţă SMURD B2 şi o autospecială de primǎ intervenţie şi comandă. În sprijin a ajuns la faţa locului şi un echipaj SAJ cu medic”, a transmis, luni seară, ISU Covasna.
Sursa citată a precizat că, în urma deflagraţiei o femeie de 57 de ani rezintă arsuri de gradul III pe o suprafaţă de 70% a corpului. Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri şi investigaţii suplimentare de către echipajul SAJ.
25 de locatari evacuaţi
De asemenea, o femeie de 73 de ani a suferit un atac de panică, aceasta a fost asistată de către echipajul medical SMURD, refuzând ulterior transportul la spital.
- Explozie la o casă din Băilești. O bătrână rămasă blocată în locuinţă din cauza fumului dens, salvată de...
- Explozia de la Dedeman Botoşani. În ce stare se află victimele. 8 au fost deja externate
- Mărturii şocante după explozia de la Dedeman Botoşani. Angajaţii, nevoiţi să sară pe geam pentru a se salva....
”Un număr de 25 de persoane s-au autoevacuat la timp din clădire printre care şi un minor. De asemenea, s-a intervenit pentru oprirea alimentării cu gaz a blocului şi se efectuează verificări în acest sens”, a mai transmis sursa citată.
O echipă din cadrul inspectoratului judeţean în construcţii a constatat ca nu sunt probleme, astfel se va permite accesul locatarilor în clădire.