O femeie a fost găsită moartă într-un parc din Ploiești. Trupul bătrânei de 71 de ani, dus la medicină legală
O femeie a fost găsită fără suflare, sâmbătă dimineața, în parcul din zona stației de tramvai din Ploiești, județul Prahova. Bătrâna avea 71 de ani.
De Redactia Observator la 18.11.2023, 10:28Polițiștii Secției nr. 4 de Poliție Ploiești au fost sesizați prin apel la 112, sâmbătă dimineața, cu privire la faptul că în parcul din zona stației de tramvai, de pe strada Piața 1 Decembrie 1918, s-ar afla o persoană, în vârstă, posibil decedată, transmite Mediafax.
Femeia care a murit avea 71 de ani
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că e vorba de o femeie de 71 de ani, decedată.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei morții.