O femeie a fost ucisă de un hoţ care îi intrase în casă pentru a-i fura bijuteriile, în Tulcea. Agresorul ar fi recidivist
Un bărbat de 35 de ani, din Buzău, este suspectat că a intrat în casă peste o femeie din Tulcea, a lovit-o și i-a furat bijuteriile. În urma loviturilor, femeia a murit.
De Redactia Observator la 24.11.2024, 13:49- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Incidentul a avut loc vineri. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați că, într-un imobil, de pe strada Babadag, din municipiul Tulcea a fost găsită o femeie inconștientă.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Tulcea, care a constatat decesul acesteia.
Bărbatul a fost arestat
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a constatat faptul că un bărbat, de 35 de ani, din județul Buzău, ar fi pătruns în apartamentul în care se afla femeia, agresând-o fizic, iar, ulterior i-ar fi sustras bijuteriile purtate. Din cauza loviturilor violente, femeia a murit.
- Cum ajung minorii "săgeți" pentru infractori. Autorităţile din România spun că fenomenul e sub control
- Un test ADN făcut în glumă de o tânără din SUA a dus la arestarea bunicii ei. Ce a aflat când a sunat...
- Cadavru găsit pe un câmp din Ghencea: ar fi trupul unei femei dispărute de câteva zile. Ce apare pe camere
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată.
Duminică, în baza probatoriului administrat până în prezent, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus asupra bărbatului măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar tot în cursul zilei de duminică, acesta va fi prezentat instanței de judecată pentru a dispune o măsură preventivă