Crimă de o violenţă ieşită din comun, în Franţa: doi bătrâni, ucişi cu pietre. Un suspect a fost arestat
O crimă de o violență rară a avut loc în Franța. Doi bătrâni de aproximativ 70 de ani au fost uciși cu pietre luni la Xertigny, în Vosgi. O anchetă pentru omor a fost deschisă de parchetul din Épinal, potrivit unei surse apropiate cazului, citată de AFP.

"Două trupuri au fost găsite pe jos în cursul după-amiezii. Persoanele, un cuplu, au fost atacate destul de violent, iar pompierii nu au putut să le resusciteze. Pietre însângerate se aflau în apropiere", a declarat sursa pentru AFP, confirmând un raport al cotidianului Vosges Matin.
"O persoană a fost arestată", a declarat sursa, adăugând că suspectul este "absolut necunoscut" pe plan local. "Nu știm cum s-a ajuns acolo", a mai spus aceasta. Incidentul a avut loc în imediata vecinătate a unei case, departe de centrul satului de 2.500 de locuitori, situat la aproximativ 15 kilometri de Épinal. "Este o alee puțin populată, care duce la câmpuri, există puțin trafic", a declarat aceeași sursă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰