O femeie de 28 de ani a murit, iar un bărbat şi un copil au fost răniţi după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un copac, în Tulcea
O femeie de 28 de ani și-a pierdut viața, iar un bărbat și un copil au fost răniți, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un copac, la ieşirea din municipiul Tulcea spre Agighiol, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 02.04.2023, 11:36Accidentul s-a produs pe DJ 222, între localităţile Tulcea şi Agighiol.
”Din primele verificări, poliţiştii rutieri au constatat că o tânără de 28 ani, care se deplasa cu autoturismul pe DJ222, la ieşirea din municipiul Tulcea, către localitatea Agighiol, în condiţii ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrand în coliziune cu un arbore de pe marginea carosabilului”, a transmis IPJ Tulcea.
O femeie de 28 de ani și-a pierdut viața, iar un bărbat și un copil au fost răniți
Acolo au ajuns două echipaje de salvatori din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială pentru descarcerare şi o autospecială de stingere. Echipajul de descarcerare a acţionat pentru extragerea tinerei încarcerate, predând-o echipajelor SAJ prezente. ”Din nefericire, femeia prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, medicul declarând decesul acesteia”, a precizat ISU Tulcea.
- Adolescent de 16 ani, prins la volan fără permis, în Târgoviște. Plimbarea nesăbuită s-a încheiat după ce a...
- Un tânăr de 22 de ani a ajuns la spital, după ce două mașini s-au ciocnit puternic, în Cluj-Napoca
- Mașina Jandarmeriei, aflată în misiune, implicată într-un accident în Satu mare: a lovit un alt vehicul și a...
Totodată, în autoturism se aflau doi pasageri, un bărbat de 28 de ani şi un minor, care au fost răniţi uşor, fiind preluaţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, de către echipajele SAJ.
Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care accidentul rutier s-a produs.