O femeie, prinsă la frontiera din R. Moldova cu seringi şi flacoane cu botox. O parte din marfă, ascunsă în roata de rezervă de la Logan
O femeie a fost reținută de polițiștii de la frontiera Tudora, după ce a fost prinsă în timp ce încerca să introducă ilegal în Republica Moldova sute de seringi şi flacoane cu botox. O parte din marfă era ascunsă în roata de rezervă de la autoturismul Dacia Logan pe care îl conducea, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 03.02.2024, 14:17Femeia, în vârstă de 53 de ani, care nu este rezident al Republicii Moldova, s-a prezentat la intrarea în această ţară în postul vamal Tudora, situat pe frontiera cu Ucraina. Ea conducea un autoturism Dacia Logan.
A ascuns mai multe flacoane în roata de rezervă de la Dacia Logan
„Funcţionarii vamali în comun cu poliţiştii de frontieră au supus controlului de rigoare mijlocul de transport şi au depistat în roata de rezervă şi în salonul mijlocului de transport, tăinuite produse cosmetologice. În momentul când s-a decis ridicarea produselor şi documentarea cazului, persoana a încercat să ascundă produsele sub haină, motiv pentru care echipa de control a dispus suplimentar efectuarea controlului corporal”, se arată într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă de autorităţile vamale din Republica Moldova.
- Filmul Barbie a creat un nou trend pe reţelele sociale. Ce este "gâtul de lebădă" şi de ce poate fi periculos
- Un tânăr de 18 ani, fără permis, a furat o maşină şi a fost urmărit de poliţişti prin Bucureşti. Aventura...
- Directorul unei școli din Japonia, concediat după ce a fost prins că fura cafea. Plătea pentru o ceașcă...
În maşina condusă de femeie şi asupra acesteia poliţiştii de frontieră moldoveni şi vameşii au găsit 372 seringi şi recipiente botox, ascunse şi nedeclarate controlului vamal.
Produsele au fost ridicate, iar investigaţiile în acest caz continuă.