O mamă în vârstă de 16 ani a fugit cu bebelușul bolnav de Covid dintr-un spital din Râmnicu Vâlcea
O mamă în vârstă de 16 ani a fugit cu bebelușul bolnav de Covid dintr-un spital din Râmnicu Vâlcea, unde erau sub supravegherea medicilor după ce fetița în vârstă de două luni a început să facă febră mare. Minora și fetița ei au fost găsite după mai multe ore, în localitatea Brezoi.
De Ana Maria Ghiarasim la 18.09.2021, 13:50Minora a decis să plece din spital cu bebelușul ei fără să anunțe pe cineva ori să aibă acordul medicilor. Deși au dispărut din salon vineri dimineață, abia vineri seară a fost anunțată poliția. Directorul spitalului a transmis reporterului Observator Cristina Oprea că atât mama, cât și fetița de 2 luni, au fost testate pozitiv la Covid-19. Cat timp au fost în izolator și medicii făceau documentele pentru internare, aceasta a fugit.
Atât mama, cât și bebelușul, testați pozitiv la Covid-19
IPJ Vâlcea a anunțat că a fost informată în jurul orei 20:00 de un medic din cadrul unei unități medicale din Râmnicu Vâlcea cu privire la faptul că o minoră din orașul Brezoi a părăsit incinta spitalului împreună cu bebelușul ei, confirmat pozitiv cu virusul Covid-19.
Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că minora s-a deplasat la adresa de domiciliu, pe motiv că ar fi așteptat foarte mult la spital.
Polițiștii au luat legătura cu aceasta, care a fost de acord să meargă la spital în vederea lămuririi situației medicale a fetiței sale, ulterior fiind internată la spital.
162 de copii cu Covid se află internați în spital
În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Sâmbătă, autoritățile au anunțat 5.388 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 97 de persoane au decedat, 4 dintre acestea fiind vaccinate, dar cu comorbidităţi. De asemenea, 162 de copii cu COVID se află în spital, 16 dintre ei la ATI.