Antena LIVE

Curs valutar

O mamă şi copiii ei, în stare gravă după ce au mâncat jeleuri din străinătate. Femeia nu ştia că acestea conţin cannabis

O mamă şi copiii săi, cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani, au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu jeleuri cu cannabis. Cel mai mic dintre copii, în stare gravă, a fost trimis la Spitalul de Pediatrie din Iaşi. Jeleurile ar fi fost date copiilor chiar de mama lor, recent sosită acasă din Irlanda. 

De la 19.06.2023, 14:06
WhatsApp
Vezi și:

Cazul s-a petrecut sâmbătă, într-o localitate din judeţul Neamţ. Mama copiilor, în vârstă de 37 de ani, recent venită în ţară din Irlanda, a mâncat împreună cu cei trei copii, două fete de 16 şi 17 ani, şi băiatul de 10 ani, jeleurile care ar fi conţinut cannabis.

La scurt timp au început să se simtă rău, iar când a ajuns ambulanţa, medicii au pus diagnosticul de intoxicare cu cannabis. Băiatul de 10 ani a fost într-o stare atât de gravă, încât a fost transportat la spital în Iaşi, de unde a fost externat în această dimineaţă. Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiei, care cercetează fapta.

Potrivit unor surse judiciare este vorba despre jeleuri cu căpșuni aduse din străinătate de un prieten al celor patru persoane. În prezent se fac verificări pentru a susține afirmația că au consumat jeleuri de canabis, fiind nevoie de o expertiză medicală, care încă nu s-a făcut.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

marijuana politie irlanda
Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe...
Fanatik.ro
Publicat 12.12.2024
Este adevărat că alergatul distruge genunchii?
spotmedia.ro
Publicat 11.12.2024
România a fost cobaiul, următorul pas era în ţările baltice, nu și Polonia....
spotmedia.ro
Publicat 10.12.2024
Meteorologii Accuweather anunță o vacanță de iarnă istorică. Temperaturi...
Gandul
Publicat 12.12.2024
Prezidențiabilii de pe Facebook. Pe cine nominalizează internauții pentru...
Adevărul
Publicat 12.12.2024
Rezultate Loto azi, 12 decembrie 2024. Numerele câștigătoare joi la 6/49,...
A1
Publicat 12.12.2024
Horoscopul zilei de 13 decembrie 2024. Racii își fac planuri de viitor. Află ce...
CaTine
Publicat 12.12.2024
Cristina Cioran este însărcinată din nou! Vedeta va deveni mamă pentru a doua...
spynews.ro
Publicat 11.12.2024
Și-au schimbat sigla și echipamentul, după fuga lui Bashar al-Assad + Ce au...
GSP
Publicat 10.12.2024
Ingredientul pe care trebuie să-l pui în piftie ca să iasă limpede. O să-ți...
Click.ro
Publicat 12.12.2024
De ce întârzie Jeff Bezos la ședințe aproape tot timpul. Miliardarul a...
Useit
Publicat 12.12.2024
Ce e bine să ai pe masă AZI de Sfântul Spiridon pentru a avea parte de...
Redacţia.ro
Publicat 12.12.2024
Culise și scenarii privind un candidat comun al partidelor proeuropene pentru...
libertatea.ro
Publicat 12.12.2024
Mariah Carey a primit flori de la cei doi copii ai ei. Celebrul ei hit, „All I...
ZU
Publicat 12.12.2024
Pașii simpli pentru a prepara o supă cremă delicioasă de ciuperci. Sfaturi de...
Hello taste
Publicat 12.12.2024
Activități de iarnă care stimulează creativitatea și imaginația celor mici
Deparinti
Publicat 12.12.2024
Opoziția parlamentară exclusiv formată din extremiști, un pericol pentru...
ziare.com
Publicat 12.12.2024
Dovada care arată că Irina Baeva și Giovanni Medina ar forma un cuplu. Cei doi...
Happy
Publicat 12.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum afectează dinții expunerea la curentul de aer rece. Ce provocă inflamația...
Medicool
Publicat 12.12.2024