"O manipula prin vorbe". Un antrenor din Sighetu Marmaţiei şi-a abuzat sexual timp de 3 ani eleva minoră: mama fetei a descoperit grozăvia
Scandal sexual în Sighetu Marmaţiei. Un instructor de sport este acuzat că ar fi întreţinut relaţii intime, timp de 3 ani, cu o minoră care participa la cursul său de kickboxing. Mama fetei a depus o plângere împotriva bărbatului, iar autorităţile au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor.
De Simona Vasiac la 05.10.2022, 08:14Totul ar fi început când fata avea doar 14 ani și mergea la sală pentru antrenamente. Atunci, între ea şi instructorul în vârstă de 47 de ani ar fi început o idilă. În scurt timp, cei doi ar fi ajuns și la momente intime. "Timp de trei ani de zile a fost abuzată sexual. O manipula prin vorbe. El o să o facă campioană, el o să o facă aşa, el o să o ajute peste tot... Deci el o să facă tot pentru ea. Noi, părinţii, suntem doar nişte duşmani ai ei, noi nu vrem să o ajutăm. Au fost fete care au văzut ce se întâmplă şi au fost chemate în biroul lui. Li s-a spus să nu spună absolut nimic despre ceea ce se întâmplă în sală şi ce se întâmplă în catonamente şi în campionate", a declarat mama fetei.
Mama adolescentei a depus o plângere la Poliţie, însoţită de înregistrari audio
Tânăra, acum în vârstă de 17 ani, este în continuare afectată de abuzul nu doar sexual, ci şi psihic prin care a trecut. "Acum are nevoie de psiholog săptămânal. Vrea să îl facă pe omul ăsta să plătească pentru ce a făcut, că s-a jucat cu ea, cu mintea ei. E un copil totuşi", mai spune mama fetei. Contactat telefonic, antrenorul nu a dorit să comenteze acuzațiile. "Luaţi legătura, vă rog frumos, cu avocatul şi cu Poliţia, că ei o să vă lămurească! Eu nu sunt în măsură să comentez absolut nimic", a declarat antrenorul.
Mama adolescentei a depus o plângere la Poliţie, însoţită de înregistrari audio. Femeia susţine că până în momentul de faţă nu s-a luat nici o măsură. "În continuare predă, da. Şi s-ar putea să mai fie şi alte victime. Noi avem şi înregistrări audio cu el. Două săptămâni l-am înregistrat", a declarat mama fetei. "În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei", a declarat Ionela Cozma - IPJ Maramureș. Acum, antrenorul este cercetat pentru act sexual cu un minor și, dacă va fi găsit vinovat, riscă până la cinci ani de închisoare.