O maşină a plonjat în râul Olt, în Vâlcea. În interior ar fi blocaţi doi adulţi şi un copil
O maşină în care se aflau doi adulţi şi un copil a plonjat în râul Olt. S-a reuşit extragerea autovehicului, însă pasagerii au fost găsiţi inconştienţi.
De Redactia Observator la 04.02.2025, 22:22UPDATE: Echipajul SMURD de Terapie Intensivă din cadrul ISU Sibiu care a intervenit la accidentul din județul Vâlcea a preluat un minor în vârstă de 5 ani, care se afla în mașina căzută în râu, în stop cardio-respirator. Minorul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu în curs de resuscitare cu hipotermie severă. Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, în stop cardiorespirator, cu hipotermie. S-a început reîncălzirea pacientului, iar resuscitarea va fi continuată în tot acest timp.
UPDATE: S-a reușit tractarea mașinii și tragerea acesteia către mal. Persoanele au fost extrase din autoturism (2 adulți și un minor). Sunt inconştiente și au fost predate echipajelor medicale.
Potrivit apelului primit la 112, trei persoane s-ar afla în interiorul mașinii și nu s-au evacuat.
Pentru salvarea acestora, intervin echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și ai Stației de Pompieri Brezoi, cu trei autospeciale de intervenție, două bărci și o autospecială destinată transportului victimelor multiple.
Mai mult decât atât, la fața locului au fost trimise trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Operațiunea de salvare este în desfășurare, iar intervenția este una complexă din cauza condițiilor dificile din zonă. Misiunea este în plină desfășurare, iar echipele de intervenție fac eforturi pentru scoaterea mașinii din apă și salvarea persoanelor aflate în interior.