Video Un șofer de TIR din Olt descoperă comori în timpul liber. Pasiunea care i-a adus artefacte valoroase
Un bărbat din Olt a făcut o descoperire impresionantă într-o pădure din Teleorman. Pasionat de obiectele istorice, acesta a găsit un tezaur - mai multe bijuterii şi monede, care potrivit experţilor în istoria medievală, ar data din secolul al 16-lea.
Adrian este de profesie șofer de tir, dar marea lui pasiune este să caute comori. Face asta deja de aproape doi ani și se consideră un norocos.
"După ce am început să sap în pământ au început să iasă la iveală. Prima oară două, trei moneduțe și după aceea și bijuteriile una câte una", a povestit Adrian Manea, căutător de comori.
Legenda unui conac boieresc, cheia descoperirilor
Întâmplarea a făcut ca Adrian să fie trimis cu munca în Teleorman, în apropierea unei păduri. Așteptând la descărcare, a intrat în vorbă cu localnicii.
- A murit Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câștigat de trei ori titlul mondial
- Craioveancă dată dispărută de soţ, găsită moartă în spatele blocului, sub balcon. Femeia era tăiată pe mâini
- Spulberat în faţa celui mai bun prieten, pe un drum din Mehedinţi. A fost aruncat în aer, s-a prăbuşit pe...
- Un bărbat din Iaşi s-a dus la Poliţie să-şi schimbe permisul fals. Ce pedeapsă a primit după ce şi-a...
- "I-a bătut cu biciul". Trei frățiori din Iași, bătuți și umiliți de iubitul mamei lor. Pe băiatul cel mare,...
"Mi-au spus că a aparținut unui boier pe nume Berindei și chiar în mijlocul pădurii, aici, la 200 de metri, ar fi fost un conac boieresc, care ulterior ar fi fost dărâmat", a explicat Adrian Manea.
Curiozitatea l-a împins să exploreze zona, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Artefactele, predate muzeului din Alexandria
Obiectele găsite de Adrian au fost predate la muzeul din Alexandria, unde vor fi și evaluate.
"Orice lucru nou descoperit ne dă o privire de ansamblu asupra modei din perioada secolului", a declarat Irina Vlad, muzeograf.
Bărbatul nu este la prima descoperire importantă. În septembrie, anul trecut, a găsit un obiect din aur cu o vechime de peste trei mii de ani. Conform legii, cei care descoperă astfel de comori pot primi între 30 și 45% din valoarea bunurilor.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰