O mașină s-a înfipt într-o casă la Rătești, în Satu Mare. A trecut prin zid, a dărâmat mare parte din el și a rămas suspendată în perete
Accident rutier teribil, azi-noapte, într-o localitate din Satu Mare. O mașină s-a înfipt pur şi simplu într-o casă, după ce şoferul a pierdut controlul volanului şi n-a mai putut păstra direcţia pe şosea. Doar norocul a făcut să nu fie nimeni în locuinţă în acel moment.
De Redactia Observator la 07.11.2022, 08:04Maşina a trecut prin zid şi a dărâmat mare parte din el, rămânând suspendată în perete. Şoferul a rămas blocat în vehicul şi a fost nevoie de descarcerare pentru a putea fi scos de acolo.
A ajuns la spital în stare de inconştienţă.
"Astăzi (aseară n.r.), la ora 21:55, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină la un accident rutier, în localitatea Rătești. La fața locului s-au deplasat 9 cadre militare cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu modul de descarcerare, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. La locul intervenției a fost trimis și un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare. Din primele informații un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă intrând într-o casă. În autoturism se află o persoana inconștientă și încarcerată", a transmis ISU Satu Mare într-un comunicat.
Acum poliţiştii încearcă să afle cum anume s-a întâmplat totul.