O şoferiţă de 19 ani a murit alături de bunica ei, după o depăşire periculoasă pe DN6, în Dolj. S-a înfipt într-un TIR, apoi într-o maşină
Impact devastator între două maşini şi un TIR în această după amiază pe un drum din judeţul Dolj. Trei oameni au murit pe loc, toţi fiind în acelaşi autoturism condus de o tânără de 19 ani. Forţe impresionante de salvatori au ajuns la faţa locului, inclusiv un elicopter SMURD.
De Diana Severin la 21.01.2025, 17:37Accidentul s-a produs pe DN6, între localităţile Zănoaga şi Leu din Dolj. Au fost implicate două autoturisme şi un TIR, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje între care trei ambulanţe şi echipajul de descarcerare. În urma accidentului au rezultat 6 victime, dintre care trei au decedat. Este vorba de două femei şi un bărbat care se aflau în aceeaşi maşină. Impactul a fost atât de puternic încât maşina a fost transformată într-un morman de fiare, iar TIR-ul s-a răsturnat pe câmpul de lângă.
Un alt bărbat, în stare gravă
De asemenea, șoferul TIR-ului, în vârstă de 60 de ani, a fost transportat cu elicopterul SMURD, în stare de inconștiență, la spital. La faţa locului a venit şi elicopterul pentru a transporta răniţii la spital. Celelalte victime, doi bărbaţi şi o femeie au ajuns la spitalul din Craiova. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că o tânără de 19 ani, din Caracal, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 6, la intrare în localitatea Zănoaga, din direcţia Craiova către Caracal, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi intrat în depășirea unui ansamblu de vehicule, condus de un bărbat, de 41 de ani, din Constanța, intrând în coliziune frontală cu un alt ansamblu de vehicule, condus din sens opus, de un bărbat de 60 de ani, din Târgu Jiu, județul Gorj. Ulterior, din impact, autoturismul a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din Grojdibodu, județul Olt”, transmite Poliția Dolj.