O tânără de 30 de ani din Dej se zbate să trăiască, cu arsuri pe 80% din trup, după un incendiu devastator
O tânără de 30 de ani, cu arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, se zbate între viaţă şi moarte la Iaşi. Fata este acum în stare critică pe secţia de mari arşi a Spitalului Sfântul Spiridon, iar autorităţile fac eforturi să o transfere în străinătate. Tânăra şi încă un bărbat de 58 de ani sunt supravieţuitorii unui incendiu produs aseară în Dej, la o locuinţă. O a treia persoană care a reuşit să se salveze a fost cea care a alertat autorităţile. Întreaga tragedie ar fi pornit după ce jarul căzut din sobă a aprins întreaga casă.
De Redactia Observator la 03.03.2023, 13:33Pompierii din cadrul Detaşamentului Dej au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru a salva două persoane surprinse de un incendiu izbucnit într-o casă de locuit.
"Apelul de urgenţă a venit în jurul orei 21,30, iar la faţa locului au fost dislocate două autospeciale pentru stins incendii şi un echipaj SMURD. În momentul sosirii echipajelor operative la faţa locului, casa de era cuprinsă în mare parte de flăcări, iar un bărbat, ieşit pe propriile puteri din aceasta, i-a anunţat pe pompieri despre faptul că înăuntru se mai află două persoane ce nu reuşiseră să iasă din incendiu. Imediat au fost constituite pe lângă dispozitivul de stingere şi două echipe de căutare ce au intrat în locuinţă pentru a-i găsi pe cei doi", se arată într-o informare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
Femeia de 20 de ani, rănită grav în incendiul din Dej
Conform aceleiaşi surse, pompierii au găsit în primă instanţă un bărbat în vârstă de aproximativ 58 de ani, în stare de inconştienţă, pe care l-au extras de urgenţă. Din locuinţă a fost scoasă şi o femeie, care prezenta arsuri grave pe aproape tot corpul.
- Panică într-un bloc din Constanța, după izbucnirea unui incendiu. 12 adulți, 4 copii și 3 câini au fost...
- O femeie de 90 de ani a ajuns la spital cu arsuri pe față, după ce apartamentul său a luat foc, în București
- O persoană a ars de vie și alte două au ajuns la spital, după ce un bloc din Iași a fost cuprins de flăcări....
Cei doi au fost predaţi echipajului SMURD pentru primul ajutor calificat şi ulterior au fost transportaţi de urgenţă la spital.
Operaţiunile de stingere a incendiului au durat aproximativ două ore, fiind limitată extinderea flăcărilor la casa şi la garajul aflate în imediata apropiere. Cercetările preliminare indică faptul că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la jarul aprins căzut din sobă.