Migranţi din Egipt, Bangladesh şi India, ascunşi în role de furtun de irigaţii, prinşi în vama Nădlac
Opt migranţi din Egipt, Bangladesh şi India au fost prinşi când voiau să iasă din ţară ilegal, ascunşi în role de furtun de irigaţii transportate într-un TIR verificat în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.
De Redactia Observator la 01.11.2022, 10:53"S-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, furtunuri pentru irigaţii, pentru o societate comercială din Spania. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, opt cetăţeni străini", a transmis, marţi, Poliţia de Frontieră Arad, potrivit Agerpres.
Călătorii clandestini au fost preluaţi pentru cercetări, stabilindu-se că au venit în România din Egipt, Bangladesh şi India pentru a cere o formă de protecţie în ţara noastră.