Orădean, salvat în ultimul moment din apartamentul plin de fum. A spus că nu mai e nimeni în casă, dar pompierii l-au găsit pe fiul lui de 9 ani
Un tată şi fiul său de 9 ani, salvaţi de pompierii din Oradea, după ce apartamentul în care se aflau a fost inundat cu fum. Aragazul fusese lăsat pornit şi nesupravegheat.
De Redactia Observator la 21.02.2023, 12:31Salvatorii l-au trezit din somn pe bărbat, care le-a spus că în locuinţă nu se mai află nimeni, însă pompierii l-au găsit pe băiat, dormind într-o cameră. Copilul a fost preluat de mama sa, iar bărbatul a fost dus la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie, potrivit News. Potrivit ISU Bihor, incendiul izbucnit într-un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de locuinţe de pe strada Balogh Istvan din municipiul Oradeaa fost anunţat, în noaptea de luni spre marţi, printr-un apel la 112.
Acolo au ajuns trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o autospecială de lucru la înălţime, precum şi echipajul de pompieri militari paramedici al Detaşamentului 2 Oradea, cu ambulanţa SMURD a subunităţii.
”Ajunşi la faţa locului, în aproximativ cinci minute de la primirea apelului, pompierii militari au bătut cu putere la uşa apartamentului din care ieşea fum, iar în momentul în care se pregăteau să pătrundă în interiorul acestuia cu ajutorul accesoriilor şi echipamentelor din dotare, proprietarul, trezit din somn de forţele de intervenţie, a deschis uşa locuinţei, care era complet inundată cu fum. Pompierii militari l-au evacuat pe bărbat din apartament şi au intrat rapid în locuinţă, căutând eventuale victime, deşi bărbatul le spusese că nu se mai află nimeni în apartament. Salvatorii l-au găsit, în câteva clipe, pe fiul proprietarului, care dormea într-una dintre încăperile pline cu fum, şi l-au scos urgent din locuinţă, salvându-i viaţa. Atât copilul, cât şi tatăl acestuia, au fost preluaţi şi evaluaţi de pompierii paramedici, aflaţi la locul intervenţiei, ulterior neimpunându-se transportul băiatului la spital”, a arătat sursa citată.
Copilul, în vârstă de 9 ani, a fost preluat de mama lui, sosită între timp acolo. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost transportat la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie Oradea. Pompierii au stins, în circa două minute, incendiul, care se manifesta la o oală cu mâncare şi la aragazul lăsat în funcţiune, nesupravegheat.
”Din fericire, evenimentul, generat de un aragaz pus în funcţiune şi lăsat nesupravegheat, s-a soldat doar cu arderea vasului lăsat pe foc şi a unei părţi din aragaz, însă, doar câteva minute au făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte în cazul copilului şi tatălui acestuia, care dormeau în locuinţa inundată cu fum”, a subliniat ISU Bihor.