Antena LIVE

Curs valutar

Orașul din România în care copiii au rămas fără locuri de joacă. Decizia a fost luată de comisarii de la Protecția Consumatorului

Copiii din Galaţi nu mai au unde să se joace! Toate locurile destinate lor au fost închise de inspectorii de la Protecţia Consumatorului.

De la 22.11.2017, 17:53
WhatsApp
Vezi și:

Copiii din Galaţi nu mai au unde să se joace! Toate locurile destinate lor au fost închise de inspectorii de la Protecţia Consumatorului, pe motiv că nu au avizele necesare. Mai precis, le lipseşte o singură hârtie. Părinţii sunt cât se poate de nemulţumiţi, în timp ce primăria a contestat în instanţă decizia.

În locurile de joacă din oraş nu se mai aud chiote sau glasuri de copii. Reprezentanţii de la Protecţia Consumatorilor au fost în control şi le-au închis pe toate. Câteva zeci. 

CARMEN SANDU, director CJPC GALAŢI:

La momentul controlului, un singur parc avea autorizaţie de funcţionare emisă de autoritatea publică locală, celelalte nu aveau, iar cel care avea autorizaţie de funcţionare nu avea inscripţionat pe echipamentele de agrement toate caracteristicile necesare.

Părinţii sunt revoltaţi. Ba chiar unii au decis să nu respecte decizia. Dar nici Primăria Galaţi nu este de acord cu decizia. 

RALUCA ARDEAN, purtător de cuvânt al Primăriei Galaţi:

Serviciul Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi a contestat în instanţă decizia OPC şi se fac demersuri pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare.

Probleme nu sunt însă doar în oraş. La nivelul judeţului, peste 150 de spaţii de joacă din 37 de localităţi au fost închise temporar. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

galati locuri de joaca observator16 parcuri social
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024