Parada de 1 Decembrie de la Alba Iulia, mai "săracă" din cauza alegerilor. Cum "fură" prezidenţialele din fastul ceremoniei
Suveniruri româneşti, băuturi tradiţionale, dar şi mâncare ca la mama acasă. De toate acestea vor avea parte cei ajung la Alba Iulia cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Deşi mai sunt trei săptămâni, hotelierii au început pregătirile pentru a-şi primi oaspeţii cum se cuvine. Există însă o problemă. Din cauza alegerilor, care au loc de Ziua Naţională, turiştii nu prea se înghesuie să facă rezervări.
De Redactia Observator la 09.11.2024, 08:17- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- A treia răsturnare de situație în cazul asasinării lui Ioan Crișan. Fiica lui, lăsată în libertate acum 3 săptămâni, a fost arestată alături de complici
Incertitudinea manifestărilor dedicate Zilei Naţionale, dar şi alegerile programate în acelaşi timp i-au făcut pe unii dintre turişti să dea un pas înapoi. Ştiu asta hotelierii, care urmăresc zilnic listele cu rezervări. "Foarte multi turisti se gandesc la sejururi mai scurte pentru a ajunge inapoi sa voteze. Este o scadere de aproape 50%. Sperăm că, în următoarele săptămâni gradul de ocupare va creşte", a declarat Iulia Haladiuc, director marketing hotel.
Turiştii se vor plimba mai mult prin secţiile de votare de Ziua Naţională decât printre mesele cu suveniruri
Inevitabil, şi comercianţii cred că turiştii se vor plimba mai mult prin secţiile de votare de Ziua Naţională decât printre mesele cu suveniruri. Mai mult, le e frică să investească bani pentru această perioadă. "A, nu am facut pregatiri speciale. In ultimii ani am invatat sa nu am asteptari, ca sa nu am dezamagiri foarte mari. Nu fac stocuri speciale niciodata", a declarat Cristian Kalanos, comerciant de suveniruri.
Cu toate acestea, reprezentanţii restaurantelor sunt mai optimişti şi mizează pe mirosul preparatelor pregătite de bucătari, care cu siguranţă îi va ademeni pe vizitatori. La Alba Iulia, parada de 1 Decembrie nu va mai fi atât de fastuoasă ca în alţi ani, deoarece forţele de ordine care vor lua parte la manifestaţii vor fi mai puţine, cele mai multe fiind arondate secţiilor de votare.