Parapantistul dispărut în Bucegi a fost găsit mort în zona Crucii Caraiman
Parapantistul american care a fost dat dispărut în Munţii Bucegi a fost localizat, anunţă serviciile de intervenţie. Tânărul se află într-o zonă din dreapta Crucii Caraiman.
De Redactia Observator la 06.06.2018, 19:52Parapantistul american care a fost dat dispărut în Munţii Bucegi a fost găsit mort, anunţă serviciile de intervenţie. Cadavrul tânărului se afla într-o zonă din apropierea Crucii Caraiman.
(Actualizare): Operaţiunea de salvare din Munţii Bucegi a avut un deznodământ teribil. Potrivit echipelor de intervenţie, parapantistul american care a dispărut a fost găsit mort.
Trupul neînsufleţit al tânărului a fost găsit zăcând în Valea Albă, înfăşurat în parapanta cu care a zburat. Foarte probabil, americanul s-a lovit de stânci.
Trupul neînsufleţit a fost recuperat de echipele de intervenţie şi transportat la Piatra Arsă, pentru a fi dus de acolo la IML.
Anterior, salvatorii anunţau localizarea parapantistului, într-o zonă din apropiere de Crucea Caraiman, dar nu au putut preciza atunci starea în care se află tânărul.
51 de pompieri au fost angajaţi în misiunea de recuperare, împărţiţi în 3 echipe, pe 3 trasee. De asemenea, un elicopter cu troliu a fost solicitat pentru ridicarea parapantistului.
Turistul american se afla în Bucegi pentru a practica Speedflying, un sport extrem cu parapanta, care presupune coborârea de la înălţime în mare viteză, printre stânci. Alţi 3 străini, inclusiv un neozeelandez erau împreună cu el.
HARTĂ: Zona în care a fost localizat parapantistul american | Sursa: Google Maps
Neozeelandezul Jamie Lee, de asemenea, pasionat de speedflying, execută deseori zboruri în zonă, în special în Valea Albă, lângă Caraiman.
Tânărul îşi filmează salturile şi le postează pe pagina sa de Facebook. Cel mai recent datează din 1 iunie.
Un alt turist din grupul parapantistului dispărut, de asemenea, american, a participat la operaţiunea de căutare cu elicopterul a tânărului.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și