Patru tineri au ajuns la spital, după ce şoferul maşinii în care se aflau a izbit două autoturisme parcate, pe o stradă din Craiova
Patru tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de alte două autoturisme, parcate pe o stradă din Craiova. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
De Redactia Observator la 25.10.2022, 13:34Un tânăr de 20 de ani, din municipiul Craiova, a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate, în timp ce conducea un autoturism pe bld. Nicolae Titulescu, din direcția străzii Calea București către Calea Severinului, în jurul orei 00.00.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto şi trei pasageri cu vârstele cuprinse între 18 și 22 de ani, toți din municipiul Craiova, au necesitat îngrijiri medicale fiind transportaţi la spital.
Dosar penal pentru vătămare corporală
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.