Pensii majorate pentru persoanele pensionate între 1977 și 2001
Deputaţii social-democraţi Andrei Dolineaschi şi Tamara Ciofu au depus, vineri, un proiect de lege privind acordarea majorărilor la pensie prevăzute la grupele I şi II de muncă pentru persoanele care s-au pensionat în perioada 1 iulie 1977 - 31 martie 2001.
De Redactia Observator la 05.12.2014, 12:03Deputaţii social-democraţi Andrei Dolineaschi şi Tamara Ciofu au depus, vineri, un proiect de lege privind acordarea majorărilor la pensie prevăzute la grupele I şi II de muncă pentru persoanele care s-au pensionat în perioada 1 iulie 1977 - 31 martie 2001.
Modificarea Legii pensiilor, propusă de mai mulţi deputaţi din grupul PSD, are rolul de a pune în acord textul actual al Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii cu interpretările mai multor instanţe de judecată care au dat câştig de cauză pensionarilor.
"În prezent, persoanele care s-au pensionat între 1977 şi 2001 nu beneficiază de majorările prevăzute de noua lege a pensiilor, din cauza unor lacune legislative. Cu toate acestea, mulţi dintre pensionari şi-au câştigat aceste drepturi în mai multe instanţe de judecată. Modificarea la legea pensiilor pe care şi-o propune acest proiect legislativ are rolul de a pune în acord deciziile judecătoreşti şi hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe această speţă, care dau câştig de cauză pensionarilor, pe actuala lege. Practic, se urmăreşte ca, prin această modificare, Legea 263 din 2010 să reflecte deciziile judecătoreşti şi să le pună în aplicare, în mod unitar", a explicat deputatul PSD Andrei Dolineaschi.
În ceea ce priveşte impactul bugetar al acestei propuneri legislative, conform răspunsurilor primite la interpelările depuse la autorităţile în drept, sistemul actual de evidenţă al caselor de pensii nu permite o distincţie separată pentru această categorie de pensionari, se arată în documentul citat de Agerpres.