Percheziții DNA la Primăria Șelimbăr! Sunt vizate retrocedări ilegale
Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții la Primăria Șelimbăr și la Oficiul de Cadastru Sibiu, iar ancheta vizează retrocedări ilegale de suprafețe de teren, în valoare de peste 114 milioane euro
De Redactia Observator la 14.10.2015, 11:09- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții la Primăria Șelimbăr și la Oficiul de Cadastru Sibiu, iar ancheta vizează retrocedări ilegale de suprafețe de teren, în valoare de peste 114 milioane euro
Potrivit acestora, în cauză sunt implicați primari, avocați, notari, oameni de afaceri și membri ai comisiei de retrocedare.
DNA a anunțat miercuri că procurorii efectuează percheziții în 61 de locații situate în județele Sibiu, Brașov, Ilfov și Neamț, din care două sunt sediile unor instituții publice, într-un dosar de fapte de corupție comise în perioada 2005 — 2015.
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2005 — 2015.
În cursul zilei de 14 octombrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se desfășoară percheziții domiciliare în 61 de locații situate în județele Sibiu, Brașov, Ilfov și Neamț, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice", se arată în comunicatul DNA transmis AGERPRES.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.