Peste 10 cai "maidanezi" îi terorizează pe șoferii din Dej. Deși au provocat mai multe tragedii pe șosea, polițiștii nu îi ridică
Dacă Vatra Dornei a fost invadată de cornute, un oraş din Cluj se confruntă şi el cu musafiri nepoftiţi. Mai mulţi cai se plimbă nestingheriţi pe străzile din Dej, iar traficul ajunge de multe ori să fie paralizat. Aminalele au ajuns să fie un adevărat pericol pentru şoferi, iar prezenţa lor pe şosele a dus în repetate rânduri la tragedii.
De Alex Prunean la 03.11.2021, 13:58Nimeni nu poate spune cu exactitate cum s-a ajuns în această situație. Inclusiv autoritățile pasează problema de la o instituție la alta.
Peste zece cai ies, în fiecare zi, la galop pe străzile din oraș, printre mașini. Șoferii sună la poliție, dar agenții care intervin la fața locului aplică doar o amendă în cazul în care îl găsesc pe proprietar, deși ar putea chiar să îi ridice, însă, în primul rând nu au cu ce îi transporta, iar în al doilea rând nu au unde îi duce pentru că în județul Cluj nu există un adăpost pentru animalele de talie mare.
Doar în ultimele trei luni, polițiștii au aplicat proprietarului cailor 40 de amenzi de peste 15.000 de lei, însă nu se înlătură pericolul de pe șosea. Conform legii, Consiliul Județean ar trebui să înființeze un astfel de adăpost, însă pentru eficientizarea lucrurilor, și primăriile ar putea face acest lucru, dar cele două instituții așteaptă ca problema să fie rezolvată de cealaltă.
Până atunci, caii continuă să fie un adevărat pericol pe străzi. În urmă cu o lună, o tânără de 19 ani, a murit dupa ce noaptea i-a sărit un cal lăsat liber în fața mașinii.