Pieton, acroşat mortal pe marginea drumului de un camion, în Suceava. Un alt bărbat a scăpat cu viaţă
Doi bărbaţi au fost loviţi de un camion în oraşul Vicovu de Sus, Suceava, în timp ce se deplasau pe marginea drumului. Unul dintre ei a murit pe loc iar celălalt a reuşit să scape cu viaţă.
De Redactia Observator la 22.08.2023, 15:43La fața locului se află pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus cu modulul SMURD care conține o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță, relatează Mediafax.
De asemenea, în misiunea a fost trimis un echipaj SAJ. În urma impactului, un bărbat în vârstă de 65 de ani a murit, a anunțat ISU Suceava. Un alt bărbat, în vârstă de 70 de ani, conștient, primește primul ajutor de la echipajele medicale.