Pistolarul care a ameninţat un interlop cu pistolul în Bucureşti a fost gardă de corp pentru Robert de Niro şi Jason Statham
Ameninţări cu arma într-un restaurant plin de oameni din centrul Capitalei. Un individ, care a fost gardă de corp pentru Regina Elisabeta şi pentru mari actori de la Hollywood, a scos pistolul în mijlocul zilei şi a încercat să-i dea o lecţie unui rival. Potrivit surselor Observator, cei doi se cunoşteau, iar victima ar fi membrul unui clan interlop. Agresorul are altă versiune. Susţine că el a fost, de fapt, cel ameninţat şi a acţionat în legitimă apărare.
De Bianca Iacob la 26.03.2025, 19:24Momentul atacului a fost surprins chiar în incinta localului. Un bărbat, vizibil agitat, s-a ridicat brusc de la masă cu un pistol în mână și s-a îndreptat rapid printre ceilalți clienți. Ținta lui era un alt bărbat cu care avusese, cu puțin timp înainte, un schimb tensionat de replici.
După ce a ieșit din restaurant, bărbatul a intrat pe ușa din spate. Acolo, cu arma în mână, s-ar fi produs amenințarea. Surse spun, însă, că arma nu avea muniție, deși pistolul era deținut în mod legal. Tinerele care erau la recepție, în sala de fitness, au sunat speriate la 112.
"Pe fondul unui conflict spontan, acesta l-ar fi amenințat cu arma pe un tânăr în vârstă de 25 de ani", spune un purtător de cuvânt al Poliţiei.
Potrivit surselor Observator, cei doi se cunoșteau, erau prieteni cu două surori. Victima ar face parte dintr-un clan interlop.
În fața polițiștilor, agresorul a avut o altă variantă
"O persoană i-a adresat injurii, i-a adresat amenințări cu moartea și l-a și scuipat de câteva ori. În momentul acela, clientul meu a constatat că acea persoană a introdus mâna în buzunarul pantalonului și i s-a părut – sau poate chiar avea – un corp contondent. A acționat în legitimă apărare. Nu a amenințat pe nimeni cu arma, a solicitat în permanență să vină poliția", spune Ionela Vasile, avocată.
Pistolarul de ocazie este acum sub control judiciar și are interdicția de a deține, folosi sau purta arme. În trecut, a lucrat ca gardă de corp pentru Regina Elisabeta, dar a asigurat și protecția unor vedete mari de la Hollywood, precum Robert De Niro, Cuba Gooding Jr. sau Jason Statham.