Polițiștii au tras după un puști, într-o comună din Dolj. Băiatul, filmat cum conduce haotic, apoi o ia la sănătoasa pe câmp
Împușcături în comuna Ghidici din județul Dolj, după ce un adolescent în vârstă de 15 ani, care conducea o mașină, a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Agenții au pornit în urmărirea băiatului, fiind nevoiți să tragă în plan vertical mai multe focuri de armă.
De Veronica Micu la 10.08.2022, 19:18După o urmărire de câțiva kilometri, puștiul aflat la volan și un alt tânăr, pasager în mașină, au fugit pe un câmp.
Adolescentul urmărit de poițiști în Dolj, prins cu focuri de armă
Într-un fnal, adolescentul a fost prins.
Potrivit IPJ Dolj, el s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără a poseda permis auto.
- Adolescent mort, după un accident cumplit pe un drum din Iași. Băiatul a fost prins sub o mașină spulberată de...
- Teroare în Satu Mare. Un bărbat a fost împuşcat de poliţişti după ce s-a tăiat cu un cuţit pe stradă, apoi...
- Pericolul din spatele aplicaţiilor de supraveghere a copiilor. Problemele au fost descoperite de o echipă de...
"Un minor de 15 ani este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, fiind oprit de poliţişti cu focuri de armă.
În ziua de 09 august a.c., ora 18:45, polițiști din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Poiana Mare au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce circula pe DN 55 A, în comuna Ghidici. Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor s-a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe străzi din comună, iar ulterior pe un câmp din extravilanul localității, unde, după aproximativ 7 km, conducătorul auto şi pasagerul au abandonat autoturismul și au fugit. Aceştia au refuzat să se oprească la somațiile polițiștilor ocazie cu care au fost executate două focuri de avertisment în plan vertical, conducătorul auto fiind prins și imobilizat.
În urma legitimării celor doi s-a stabilit că la volanul autoturismului s-a aflat un minor de 15 ani, din comuna Ghidici, care nu posedă permis de conducere, în maşină cu el aflându-se şi un tânăr de 20 de ani, din aceeaşi localitate, în calitate de pasager. Pe numele minorului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere", au transmis polțiștii.
Reprezentanții IPJ Dolj au mai precizat că, "în urma folosirii armamentului din dotare nu au rezultat victime omenești sau distrugeri de bunuri".
- Articol realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Observator Cristina Oprea -