Din casa de copii, pe drumul succesului. Povestea emoţionată a Petruţei şi a lui Gelu (Video)
Când cineva crede în tine, începi să te ridici. O demonstrează tinerii care au crescut în casa de copii și care sunt astăzi angajați-model. A fost de ajuns să li se întindă o mână de ajutor.
De Mădălina Iacob la 21.02.2020, 22:09
- Petruţa şi Gelu, poveste de succes pentru doi tineri crescuţi la casa de copii
- ONG-urile salvează tinerii instituţionalizaţi uitaţi de stat
Când cineva crede în tine, începi să te ridici. O demonstrează tinerii care au crescut în casa de copii și care sunt astăzi angajați-model. A fost de ajuns să li se întindă o mână de ajutor. Nu a făcut-o statul, care își lasă în fiecare an peste trei mii de tineri instituționalizați să se descurce singuri. Dar au făcut-o câteva ONG-uri.
Petruţa Tomuleasa, barista: Un sfat pentru tinerii din sistem? Să creadă în ei! Şi un sfat pentru sistem? Să creadă în tineri
Pe ea, încrederea a salvat-o. O fată care avea o sansă dintr-o sută să fie cine este astăzi. Acesta e procentul celor care reușesc să se ridice din leagănele de copii și să-și găsească drumul spre succes, odată ce sunt dați afară pe ușa centrelor de plasament.
Petruţa Tomuleasa, barista: A fost greuţ, dar am întâlnit oameni faini care au crezut în mine. A fost greu din punctul de vedere al locului de muncă pentru că aşa cum ştim se pun etichete. Dar partea bună e că au existat oameni care mi-au dat încredere. A trebuit să lupt. Dacă așa a fost să fie viața, atunci trebuie să fac ceva. Și am reușit
Pe Petrix – așa cum o alintă toată lumea, am întâlnit-o într-o cafenea din București. Punând câte un zâmbet în fiecare inimă.
Petruţa Tomuleasa, barista: Pentru că pun suflet în tot ceea ce fac, se numeşte latte art. Artă în cafea. Aici am făcut o inimioară, asta fac cel mai des
E felul său de a dărui bucuria care ei i-a lipsit. La şapte ani a ajuns la casa de copii, după ce părinții au divorțat. Până la 14 ani, a crescut alături de sora sa într-un centru de plasament. De atunci, a înțeles că doar muncind se poate salva. Și că doar visând, poate crește.
Petruţa Tomuleasa, barista: Visul meu pe partea asta nu e să îmi deschid neapărat propria cafenea, ci să ajung să merg să vad cum se plantează cafeaua, să văd cum se cultivă. Unde? Oriunde în lume
Visează și să devină, într-o zi, kinetoterapeut. Ea e un caz fericit. Pentru că din cei peste 3.000 de tineri care părăsesc în fiecare an centrele de plasament, 90% nu se integrează în societate. Statul le oferă câteva mii de lei cât să pornească pe un drum, plus un bagaj cu gânduri, amintiri şi traume pe care le pastrează pentru tot restul vieţii. Și atât.
Ana-Maria Andronic, psihoterapeut: Cele mai frecvente probleme sunt cele de încredere în sine şi încredere în oameni. Vine din faptul că încă de la naştere majoritatea dintre ei nu au constanţa îngrijitorilor, se schimbă continuu, cei care le fac cunoştinţă cu lumea înconjurătoare. Şi aşa capată o suspiciune constantă. Sunt foarte dezorientaţi. Odată ce percep lumea ca fiind periculoasă, au un comportament constant de apărare, fie ostil, fie seductiv, în formă de carismă, şi sub formă de victimizare. Ei trăiesc nişte abuzuri, nişte traume, încă din copilărie, şi tot ce fac ei de aici încolo e doar să se apere
Aşa a ajuns România pe locul 1 în Uniunea Europeană la cel mai mare număr de persoane traficate.
Adolescenţii instituţionalizaţi sunt victime sigure. Iar statul – martor impasibil. Doar organizațiile neguvernamentale încearcă să le ofere ce nu le oferă legea: independență și un viitor decent.
Adriana Preda, director Asociţia Incubatorul Social: Acești copii necesită mai multă atenție, ca să poată deveni stâlpi ai societății și modele. Tu ai un tânăr care la 18 ani sau până la 26 iese în societate complet nepregătit pentru o viață independentă, lipsit de abilități de viață, fără să știe ce să facă
Petruţa Tomuleasa, barista: După ce termini, nu ar trebui să se termine aici... să se implice, dar pe partea de dezvoltare personală. Îţi iei mâna de pe aceşti copii, dar ajută-i să se integreze în societate
Adriana Preda, director Asociţia Incubatorul Social: Primul pas este să îl cunoaştem şi să identificăm nevoile lui. Ce se întâmplă cu el, dacă are locuinţă şi cu specialiştii noştri se stabileşte un plan pe patru direcţii. Planul de dezvoltare personală, educaţional, profesional şi orice alte nevoi care vin în ajutorul acestui plan
Dar cheia rămâne la ei. Asta crede și Gelu. Are 24 de ani şi a trăit la casa de copii până la 20.
Gelu Bârlădeanu, şef de sală: Poate la început mi-ar fi fost greu, să intri străin printre străini e foarte greu. Nimeni nu zice hai să încercăm să-l ajutăm. Într-un fel sau altul, trăind în felul ăla auzi poveşti, întâlneşti tot felul de oameni, depinde de tine însuţi, dacă vrei să te dezvolţi sau să faci pe nebunul şi să rămai nebun. Eu pot să zic că m-am descurcat
Acum e şef de sală la un restaurant spaniol renumit din Capitală şi se mândeste cu asta. La fel şi asociaţia care l-a ajutat. Sunt exemplul că se poate. Dacă statul ar avea puţin mai multă grijă de ei, le-ar fi puţin mai uşor.
Am bătut şi la uşa statului. Şi dacă miniştrii sunt preocupaţi de audierile şi numirile din Guvern şi Parlament, am găsit răspuns la Autoritatea Naţională pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, copii şi adopţii.
Mădălina Turza a recunoscut problema. Vine dintr-un ONG care a luptat de-a lungul timpului pentru drepturi asemănătoare. Acum promite că va susţine în Parlament un proiect pentru copiii instituţionalizaţi.
Mădălina Turza, preşedinte ANDPDCA: De ce am ajuns aici? De ce face ONG-ul ce trebuie să facă statul? Avem în Parlament un proiect de modificare a Legii 272 care vine să răspundă exact acestor nevoi. Nu doar vor primi o sumă mai consistentă de bani la ieşire, pot opta să iasă mai devreme din sistem, să beneficieze de 2400 de lei lunar până la 26 de ani, iar în acest timp DGASPC-urile au obligaţia să îi îndrume, să îi consilieze, să îi sprijine în căutarea unui loc de muncă
Legea aşteaptă să fie votată în Senat. În timp ce ei așteaptă doar o șansă.
