Antena LIVE

Curs valutar

Președintele Comisiei Europene: Criza refugiaților va dura mulți ani

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat joi că actuala criză a refugiaților va dura ani la rând

De la 08.10.2015, 22:38
WhatsApp

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat joi că actuala criză a refugiaților va dura ani la rând, iar Uniunea Europeană trebuie să găsească soluții pentru a face față acestei situații, mai ales că în prezent numai în Africa există circa 8,5 milioane de refugiați care ar putea încerca să ajungă în Europa, relatează AFP. 

'Această criză a refugiaților va dura un anumit număr de ani. Nu îmi fac iluzia că ceea ce trăim în prezent va deveni rapid de domeniul trecutului', a spus șeful executivului comunitar la o conferință de presă desfășurată la Passau (sudul Germaniei), unde a vizitat o tabără de refugiați. 'Trebuie să spunem oamenilor că nu este ceva trecător sau provizoriu și că va trebui să trăim mult timp cu această problemă', a insistat el.

Potrivit agenției EFE, Juncker a susținut din nou ideea împărțirii refugiaților prin cote obligatorii și i-a luat apărarea cancelarului german Angela Merkel, criticată adesea că a agravat această criză prin promovarea unei politici a frontierelor deschise care a încurajat imigranții ilegali să vină în Europa. 'Ce putea să facă (Angela Merkel)? Să lase oamenii să se descurce cum pot?, a replicat Juncker la o întrebare.

El a susținut că refugiații veniți în Europa vor contribui la bunăstarea continentului, pentru că, în opinia sa, 'cel care fuge nu este un leneș, ci un om care ia decizii și își asumă riscuri'. Dar șeful executivului comunitar a admis în încheiere că, pe termen lung, această criză nu va fi depășită dacă la nivelul comunității internaționale nu se vor lua măsuri pentru o lume mai justă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

criza refugiatilor sirieni
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025