Antena LIVE

Curs valutar

Prefectul Capitalei: "Dacă ajungem la o rată peste 6 la mie, nu se vor mai putea face cursuri şi e posibil să fie luată măsura carantinării zonale"

Deși Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis prelungirea restricţiileor în Bucureşti pentru o perioadă de 14 zile, prefectul Capitalei nu exclude măsuri mult mai dure în cazul în care rata va ajunge la peste 6 la mia de locuitori.

De la 21.03.2021, 14:34
WhatsApp
Prefectul Capitalei: "Dacă ajungem la o rată peste 6 la mie, nu se vor mai putea face cursuri şi e posibil să fie luată măsura carantinării zonale" Facebook

Prefectul Capitalei Alin Stoica a declarat că, în cazul în care Bucureştiul ajunge la o rată a infectărilor de 6 la mia de locuitori, atunci nu vor mai putea fi făcute cursuri, potrivit ordinului comun al Ministerului Educaţiei şi Sănătăţii, fiind posibil să fie luată măsura carantinării zonale, atât în Capitală cât şi în localităţile limitrofe aflate deja în carantină, astfel încât „circulaţia să fie limitată, să evităm aglomeraţia, în special în mijloacele de transport în comun, în pieţe, mall-uri. Evident că deplasarea va trebui făcută în cazurile în care este nevoie şi cu declaraţie pe propria răspundere”. El a adăugat că luni va exista o discuţie cu specialiştii în sănătate, DSP şi INSP.

Carantinarea zonală, luată în calcul pentru Capitală

„La momentul creştereii ratei vom vedea ce ne propun specialiştii în sănătate. Mâine (luni - n.r.) după ce discut cu specialiştii în sănătate putem să discutăm mai multe. Dacă ajungem la o rată peste 6 la mie, cu siguranţă prima dată nu se vor mai putea face cursuri, conform ordinului comun al ministerlor Educaţiei şi Sănătăţii. De asemenea, este foarte posibil să se ia măsura carantinării zonale, şi Bucureştiul şi localităţile limitrofe care sunt deja în carantină în aşa fel încât circulaţia să fie limitată, să evităm aglomeraţia, în special în mijloacele de transport în comun, în pieţe, mall-uri. Evident că deplasarea va trebui făcută în cazurile în care este nevoie şi cu declaraţie pe propria răspundere. Acum nu sunt alte măsuri pe masă”, a afirmat Alin Stoica duminică, după şedinţa CMBSU.

Acesta a adăugat că va fi o discuţie cu specialiştii privind carantinarea zonală în Capitală.

„Urmează să discutăm cu specialiştii pe acest scenariu, ce se poate, ce nu se poate, ce este eficient, ce nu este eficent. Nu vom lua măsuri doar de gradul de a le lua ci dacă sunt eficiente din punctul de vedere al epidemiologilor şi dacă spun că acea măsură e eficientă, o vom lua. Am prelungit peste 14 zile dar dacă intervin noutăţi vom reveni cu alte măsuri. Cred este nerelevant care sector stă mai prost pentru că suntem un singur oraş, nu putem să privim lucrurile secvenţial, nu putem să spunem cartierul Berceni stă mai prost decât cartierul Drumul Taberei. Nu poţi să carantinezi zone din Bucureşti, este imposibil”, a explicat Stoica.

Măsuri prelungite cu încă 14 zile

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit duminică şi a decis, ca începând de luni ora 00.00, să fie prelungite restricţiile în Bucureşti pentru o perioadă de 14 zile.

Astfel, vor merge fizic la ore preşcolarii, elevii din ciclul primar şi cei din clasele terminale. Activitatea în interior a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, discotecilor, cluburilor şi a altor localuri, dar şi a unităţilor de spectacole şi a sălilor de jocuri este interzisă. Poate continua activitatea teraselor, însă este interzisă organizarea spectacolelor şi a altor manifestări în aer liber. De asemenea, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise, conform hotărârii CMBSU.

Citește și:
Raed Arafat, declarații de ultimă oră: La acest moment nu s-a pus în discuție carantinarea Bucureștiului
Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alin stoica prefectul capitalei
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025