Preţurile poliţelor auto obligatorii ar putea exploda din nou
Preţurile RCA ar putea exploda din nou, după ce timp de un an şi jumătate tarifele au fost reglementate strict şi şoferii au plătit asigurări mai ieftine. Comisia Europeană vrea ca din toamnă să fie eliminat orice articol din lege care face referire la costurile asigurărilor.
De Redactia Observator la 15.08.2018, 00:36Preţurile RCA ar putea exploda din nou, după ce timp de un an şi jumătate tarifele au fost reglementate strict şi şoferii au plătit asigurări mai ieftine. Comisia Europeană vrea ca din toamnă să fie eliminat orice articol din lege care face referire la costurile asigurărilor. Iar, asta ar putea înseamna creşterea poliţelor obligatorii şi cu 50%, spun voci din piaţă.
După un an şi jumătate în care românii au plătit preţuri mai mici la RCA, Comisia Europeană vrea ca legea să fie schimbată pentru că, în forma actuală, ar interveni în piaţa asigurărilor.
Viorel Vasile, borker de asigurări:
Sunt două probleme care afectează primele: cheltuilile de administrare ale asigurătorilor care sunt limitate în actuala lege nu mai este reglemntată ora de manoperă.
Concret, specialiştii comisiei cer eliminarea unor articole din lege. Unul le impune asigurătorilor să nu aibă cheltuieli administrative mai mari de 25%. Prin altul, le interzice să emită - chiar şi în cazul şoferilor cu risc ridicat de accident - poliţe mai scumpe cu 36% decât costul asigurării din anul precedent.
Dacă legea va fi modificată aşa cum vrea Comisia Europeană, atunci preţurile vor creşte destul de mult avertizează specialiştii în asigurări. De exemplu, un tânăr care acum plăteşte pentru un RCA aproape 900 de lei va ajunge să plătească şi peste 1.500 de lei. Iar un şofer cu experienţă care are 37 de ani şi plăteşte acum un RCA de 800 de lei va ajunge să plătească peste 1.000-1.200 de lei.
Dan Barbu, preşedintele Asociaţiei Service-urilor Independente:
Probabil creşterea va fi de peste 50% peste tariful actual. Va fi un efort pentru toată lumea pentru că pentru oricine, a plăti ceva în plus este un efort.
Alexandru Grigorescu, reprezentant UNSAR:
Prin aceast modificare a legislaţiei actuale şi adaptarea la legislaţia Europeană va duce la o creştere de costuri. Însă, subliniem că din contră o legislaţie corectă nu face altceva decât să menţină un echilibru pe termen lung în piaţa de asigurări şi să asigure o bună funcţionalitate, tarife corecte, corelate.
Pentru a fi modificată, legea RCA ar putea fi ajunge în Parlament în sesiunea care va începe în două săptămâni.