Antena LIVE

Curs valutar

Prima bancnotă din România pe care apare chipul unei femei. Va fi lansată de BNR în această toamnă şi va avea valoarea de 20 de lei

Banca Naţională a României va lansa din această toamnă prima bancnotă pe care apare o femeie. Este vorba despre Ecaterina Teodoroiu, eroină din Primul Război Mondial, care va apărea pe o bancnotă în valoare de 20 de lei.

De la 27.09.2021, 22:40
WhatsApp
Facebook / Corina Creţu

Anunţul a fost făcut de europarlamentarul Corina Creţu, printr-un mesaj postat pe contul său de Facebook. "Am aflat cu bucurie faptul că în această toamnă – să sperăm, după multe amânări – Banca Națională a României va lansa prima bancnotă cu portretul unei femei reprezentative pentru istoria țării. Cu această ocazie, România va marca un moment important în încurajarea afirmării femeilor și în recunoașterea contribuției substanțiale pe care au avut-o în diferite momente ale istoriei", a fost mesajul postat de Corina Creţu pe Facebook.

Informaţia a fost imediat confirmată şi de BNR, prin vocea purtătorului de cuvânt. "Da, așa cum am mai anunțat, până la finalul acestui an vom lansa bancnota de 20 de lei cu chipul Ecaterinei Teodoroiu, prima femeie care apare pe bancnotele românești. Am amânat procesul de lansare din cauza pandemiei, dar BNR ține foarte mult la această premieră", a declarat Dan Suciu pentru Economedia.

Lansarea a fost blocată de pandemie

Banca Naţională a României avea în plan lansarea unei astfel de bancnote, care să o înfăţişeze pe Ecaterina Teodoroiu, încă din 2019. Pandemia a dat însă peste cap planurile BNR. Potrivit BNR, la acea dată lansarea bancnotei avea o dublă semnificaţie. Banca Națională a României susține astfel preocupările pentru consolidarea egalității de gen, în linie cu inițiativele altor bănci centrale din lume. De asemenea, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari (2020), onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire.

Pe acelaşi subiect

Ideea personalităţile feminine ale României să apară pe bancnote de largă circulaţie este şi mai veche. Încă din 2012, de fapt. Atunci, peste 7.000 de bucureşteni au semnat o petiţie prin care încercau să determine BNR să desemneze o femeie ce va apărea pe bancnotă. La acea vreme, au fost propuse mai multe, printre care şi Ecaterina Teodoroiu: Regina Maria, Ana Aslan (medic), Ştefania Mărăcineanu (fizician), Sofia Ionescu (prima femeie neurochirurg din lume), Ana Ipătescu (rol important în Revoluţia de la 1848), Haricleea Hartulari-Darclee (soprană), Alexandrina Cantacuzino (lideră a mişcării feministe româneşti), Aurora Gruescu (prima femeie inginer silvicultor din lume), Elisa Leonida Zamfirescu (prima femeie inginer din Europa), Cecilia Cuţescu-Storck (prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa), Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu (prima femeie doctor în drept din lume), Ecaterina Teodoroiu (eroină în Primul Război Mondial).

Ecaterina Teodoroiu - cine a fost

Cătălina Vasile Toderoiu, pe numele său real, Ecaterina Teodoroiu provenea dintr-o familie modestă din Oltenia şi a fost prima femeie soldat din Armata Română. S-a născut pe 14 ianuarie 1894, în Vădeni, iar după intrarea României în Primul Război Mondial, s-a alăturat Armatei ca asistentă medicală de front.

După ce toţi cei patru fraţi ai săi au murit pe front, Ecaterina a cerut să fie trecută într-un batalion de luptă pentru a putea participa activ la război. Casa Regală a decorat-o pentru acte de vitejie pe front după ce a fost rănită de mai multe ori. A murit în vara anului 1917, în Bătălia de Mărăşeşti. În acel moment conducea un pluton de infanterie al Armatei Române.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bancnota bancnota 20 lei bnr corina cretu marasesti primul razboi modial
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024