Prima corvetă construită în România, predată armatei pakistaneze
Prima corvetă construită în România a fost astăzi predată armatei pakistaneze. Nava de luptă a fost proiectată, construită şi echipată de români, dar livrată Pakistanului. Totul în timp ce armata română aşteaptă de mai bine de cinci ani construirea a trei corvete.
De Corina Matlinschi la 13.02.2020, 21:35- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
- Prima corvetă construită în România, predată armatei pakistaneze
- Corveta a fost realizată în 32 de luni
Prima corvetă construită în România a fost astăzi predată armatei pakistaneze. Nava de luptă a fost proiectată, construită şi echipată de români, dar livrată Pakistanului. Totul în timp ce armata română aşteaptă de mai bine de cinci ani construirea a trei corvete, atât de necesare marinarilor noştri.
Nava de luptă construită la Galaţi a fost astăzi predată armatei din Pakistan.
Muhammad Fayaz, general din armata Pakistanului: Am fost de acord să construim această navă aici, după ce am inspectat toate facilităţile de aici. Nava de luptă a fost costruită într-un timp record de 32 de luni
32 luni în care maşinăria de luptă a fost proiectată, asamblată, dotată cu arme şi apoi testată în Marea Neagră de către constructorul olandez.
Daniel Vrabie, proiectant: Am primit doar o idee de concept care a fost executat în Galaţi, la o firmă parteneră. După cum vedeţi, astăzi avem o navă la cheie construită în Galaţi
Corveta poate primi la bord 100 de militari, cântăreşte peste 2800 de tone şi este dotată cu tunuri de 76 de milimetri. Are şi un heliport, de unde pot decola aparatele militare adăpostite într-un hangar pneumatic.
Suntem în punctul 0 al acestui vas, la timonă. Vorbim despre punctul de comandă. De aici, căpitanul poate vedea ce transmite fiecare componentă a vasului pe aceste ecrane. De aici se dau şi toate comenzile când vorbim de armament. Este cel mai sigur punct de pe vas. Toate geamurile sunt antiglonţ.
Ed Veen, consilier naval al companiei constructoare: Este o navă modernă care are aceste ambarcaţiuni foarte rapide pentru îndeplinirea obiectivelor. Nu pot să spun cât a costat nava, acest lucru este scris în contract
În timp ce Pakistanul primeşte corvete construite în Galaţi, armata română mai are de aşteptat. După disputele care au durat cinci ani, compania franceză Naval Group a fost selectată să construiască cele patru corvete de care forţele navale române au atât de multă nevoie.
1,6 miliade de euro va plăti Romania pentru navele de luptă şi pentru modernizarea celor două fregate pe care le avem deja. Contractul nu a fost încă atribuit.