Prima ipotează a anchetarilor în cazul incendiului devastator din Sectorul 3: ce ar fi aprins 1.000 de metri pătraţi din Piaţa 1 Decembrie
Un incendiu de proporţii a creat panică azi-noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Locatarii au fost treziţi din somn de bubuituri puternice, după ce flăcări uriaşe au cuprins Piaţa 1 Decembrie. Zeci de tarabe cu marfă, o parte din magazinele cu haine şi saloanele de înfrumuseţare din interiorul pieţei au fost mistuite de flăcări. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Pagubele materiale sunt considerabile.
De Andre Rotaru la 05.12.2022, 15:41Este încă prea devreme pentru a spune cu exactitate ce a provocat acest incendiu. Vorbim până la urmă despre o anchetă care a început abia în urmă cu câteva ore atunci când poliţiştii au venit aici şi au început cercetatarea la faţa locului. A ars o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi, toate magazinele din această zonă au fost pur şi simplu distruse, inclusiv structura metalică a fost afectată de flăcările puternice.
A fost deschis un dosar penal IN REM pentru distrugere, aşa cum cere producera în astfel de cazuri. Cel puţin până la acest moment nu este cercetată o persoană anume. Între timp, locuitorii din zonă au teoriile lor. Unii susţin că înainte ca incendiul să izbucnească s-au auzit mai multe pocnitori şi tocmai de aceea se crede că o petardă aruncată în zona magazinului să fi provocat incendiul.