Antena LIVE

Curs valutar

Procurorul Mihaiela Iorga, audiată la DNA Ploieşti: 'Am venit pentru că am fost chemată'

Mihaiela Moraru Iorga s-a prezentat la DNA Ploieşti, spunând că a fost citată ca martor într-un dosar pentru infracţiunile de favorizare a făptuitorului şi fals

De la 04.10.2017, 12:00
WhatsApp

Mihaiela Moraru Iorga s-a prezentat la DNA Ploieşti, spunând că a fost citată ca martor într-un dosar pentru infracţiunile de favorizare a făptuitorului şi fals intelectual.

Mihaiela Iorga a refuzat să spună despre ce dosar este vorba.

"Am venit pentru că am fost chemată. Conform Constituţiei, toţi suntem egali în gaţa legii, deci era normal să mă prezint", a declarat Mihaiela Moraru Iorga, la intrarea la DNA Ploieşti.

Întrebată în ce calitate a fost citată, ea a spus că, din câte ştie, a fost citată în calitate de martor.

Pe acelaşi subiect

"Înţeleg că este calitatea de martor (...). Ştiu că este vorba despre o infracţine de favorizare a făptuitorului şi un fals intelectual", a spus Iorga.

Procurorul revocat din DNA a susţinut că nu ştie despre ce dosar este vorba. Întrebată dacă l-a anchetat pe Florian Walter, ea a confirmat, afirmând însă că nu l-a trimis în judecată pentru că urmărirea penală nu era finalizată.

Miercuri dimineaţă, procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost în audienţă la ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, după ce a susţinut că procurori ai DNA Ploieşti i-au sunat fiica la şcoală, dar şi mama, în încercarea de a vorbi cu ea. Mihaiela Iorga a spus că ”dacă nu credem în dreptate, nu avem pentru ce să trăim”, afirmând că va lupta în continuare.

Mihaiela Moraru Iorga a declarat, luni, la Antena 3, că un procuror de la DNA Ploieşti a sunat-o pe fiica sa la şcoală, dar şi pe mama sa, pentru a încerca să vorbească cu ea, Iorga precizând atunci că a cerut audienţă la ministrul Justiţiei. Marţi, Inspecţia Judiciară s-a sesizat în acest caz.

Marţi, Secţia pentru procurori a CSM a luat în discuţie situaţia procurorului Mihaela Moraru Iorga, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis suspendarea ordinului de revocare a acesteia din DNA. Astfel, Secţia pentru procurori a CSM a decis că Moraru Iorga se va putea întoarce la Direcţia Naţională Anticorupţie, până la o decizie definitivă a instanţei în privinţa solicitării de anulare a dispoziţiei de revocare din DNA.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, în urmă cu o săptămână, suspendarea ordinului prin care procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost revocată din DNA. De asemenea, instanţa a decis sesizarea Curţii Constituţionale în privinţa articolului de lege legat de procedura de revocare a procurorilor DNA. Decizia nu este definitivă.

În 5 iulie, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a semnat revocarea procurorilor Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga de la DNA, după ce au fost audiaţi în Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, iar aceasta a avizat revocarea, conform solicitării adresate de către şefa DNA.

Lui Moraru Iorga i s-a reproşat că nu a înregistrat un denunţ conform procedurilor legale, iar lui Doru Ţuluş că a soluţionat dosare în care era implicată o persoană cu care avea "raporturi civile", ceea ce i-ar fi afectat imparţialitatea.

Ulterior, procurorii DNA Mihaiela Iorga, Doru Ţuluş şi Marin Nicolae au sesizat Inspecţia Judiciară, acuzând că procurorul şef al DNA se implică în ancheta privind înregistrarea unei şedinţe a DNA, făcând presiuni asupra procurorilor şi solicitând teste cu detectorul de minciuni. Luni, Inspecţia Judiciară a anunţat că procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef adjunct Marius Iacob şi procurorul Gheorghe Popovici sunt cercetaţi disciplinar în urma sesizării formulate de cei trei procurori.

Mihaiela Moraru Iorga şi Doru Ţulus au contestat şi la CSM decizia de revocare, iar contestaţiile acestora au fost respinse în şedinţa de plen din 14 septembrie. Doru Ţuluş şi Mihaiela Iorga au susţinut, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, că decizia de revocare din funcţii a fost luată fără respectarea legii şi au acuzat rapiditatea procedurii, în condiţiile în care Inspecţia Judiciară urma să înceapă un control la DNA.

Mihaiela Moraru Iorga - în cazul căreia procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut revocarea pe motiv că "nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului şef al Secţiei din care făcea parte" - a spus, în plenul CSM, că Dinu Pescariu, autorul denunţului la care a făcut referire DNA, ar fi denunţat, de fapt, un posibil trafic de influenţă din partea unui fost prim-ministru.

"Cererea de revocare este un adevărat fals intelectual. În cererea de revocare se precizează că denunţătorul Pescariu Dinu Mihail a denunţat la data de 14.10.2016 o persoană pe nume Vanesa Iusuf şi pe martor şi pe cumpărătorul de influenţă Florică Claudiu, aspect neadevărat. Dacă Inspecţia Judiciară ar fi verificat sau dacă Secţia de procurori ar fi solicitat acest document, ar fi văzut că Pescariu Dinu Mihail, şi nu voi merge mai departe să dau date, a denunţat o cu totul altă persoană, a denunţat un posibil trafic de influenţă săvârşit de un fost prim-ministru şi s-a denunţat pe el ca şi cumpărător de influenţă", a spus Mihaiela Moraru Iorga. 

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

eveniment justitie mihaiela iorga
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024