Antena LIVE

Curs valutar

"Programul 'Prima mașină' s-a născut mort; am cerut extinderea perioadei de rambursare și dobânzi reduse"

Programul 'Prima mașină' s-a născut mort, în condițiile în care un client care vrea să-și cumpere un autovehicul beneficiază de aceleași condiții ca și la un credit normal, a declarat, marți, în cadrul Forumului Investitorilor Străini, Constantin Stroe, președintele Asociației Constructorilor de Automobile din România.

De la 27.10.2015, 12:32
WhatsApp

 Programul 'Prima mașină' s-a născut mort, în condițiile în care un client care vrea să-și cumpere un autovehicul beneficiază de aceleași condiții ca și la un credit normal, a declarat, marți, în cadrul Forumului Investitorilor Străini, Constantin Stroe, președintele Asociației Constructorilor de Automobile din România.

Programul 'Prima mașină' s-a născut mort. Chiar aseară am avut ocazia să discut cu guvernatorul Băncii Naționale pe tema creditului. Cum să se ducă un cumpărător să ia un credit prin 'Prima mașină' dacă el nu are niciun avantaj față de creditul pe care îl ia de la o bancă? Am cerut extinderea perioadei de rambursare a creditului de la 5 ani la 7 ani. Spuneți băncilor să umble la dobânzi, pentru că dacă un client nu simte că are o dobândă mai mică nu se duce. În plus de asta, clientul trebuie să facă și o cursă de obstacole pe traseul birocratic, în care i se cer și date despre ce a făcut și tatăl lui, eventual. Acest program, care viza vânzarea a 16.000 de mașini în 2015, a reușit perfomanța să vândă vreo 120 de bucăți. Am lansat programul Rabla, care așa cum este el se apropie de vreo 20.000 de mașini vândute. Deci avem pe piață două programe: unul care își face efectul și unul care nu poate. Am lansat programul 'Rabla' să vând 25.000 de mașini noi în 2015, dar pe de altă parte vin 350.000 de mașini second hand. Cum se mai poate numi un astfel de program, de reîmprospătare a parcului auto național?”, a afirmat Stroe.

În același timp, șeful ACAROM a subliniat că reducerea TVA preconizată de la 24% la 20% nu va stimula piața de profil din România, iar măsurile de stimulare a sectorului auto trebuie luate acum, în perioada de creștere economică.

“Sunt mai puțin optimist, pentru că n-am cum să fiu altfel, când vedem că, la nouă luni din 2015, la capitolul înmatriculări, la 7,7 mașini second hand apare și una nouă. Asta e realitatea în România, care, din păcate, deranjează pe mulți (...) Părerea mea este că la capitolul mașinilor noi nu se vor vinde mai mult de 150.000 — 160.000 de unități în 2020 (...) Reducerea TVA de la 24% la 20% nu va stimula piața. Câștigă în primul rând cumpărătorul, câștigă producătorul, câștigă statul. Nimeni nu garantează că piața auto se va afla pe un trend de creștere la infinit. Dacă nici în perioada asta de creștere economică nu luăm niște măsuri care să stimuleze piața românească pentru cei doi producători... Măsuri trebuie luate acum”, a spus președintele ACAROM.

Persoanele care vor achiziționa un autovehicul prin programul "Prima mașină" vor beneficia de o perioadă de creditare de maximum 5 ani, la un cost al mașinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, și cu o dobândă subvenționată în proporție de 50%.

Sursa: agerpres.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

constantin masina prima programul rabla
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025