Protest inedit într-o comună din Gorj. Sătenii au plantat flori şi legume în gropile din asfalt
Sătui să mai aştepte ca autorităţile să le asfalteze drumul din comună, câţiva localnici s-au apucat să planteze flori şi legume în gropile din asfalt.
De Redactia Observator la 07.11.2018, 17:00Sătui să mai aştepte ca autorităţile să le asfalteze drumul din comună, câţiva localnici s-au apucat să planteze flori şi legume în gropile din asfalt. Reabilitarea drumului mai are - însă - de aşteptat. În zonă urmează să aibă loc lucrări pentru racordarea la reţeaua de apă şi canalizare şi abia apoi se poate vorbi şi despre asfaltare.
De zece ani, localnicii din comuna Cîlnic aşteapta ca autorităţile să le asfalteze drumul. Cum reabilitarea s-a lăsat aşteptată, oamenii au găsit o metodă neobişnuită de a le atrage atenţia edililor.
Dacă până acum şoferii făceau slalom printre gropi, acum fac slalom printre legume şi flori.
Protestul sătenilor nu a fost privit cu ochi buni de edilul comunei, cu toate că în zonă nu au mai fost făcute lucrări de foarte mulţi ani.
Localnicii spun că vor continua să planteze flori şi legume în drum până când autorităţile îşi vor îndeplini promisiunile.