Proteste la Ministerul Justiției și cel al Economiei: Ofițerii de probațiune și angajații Șantierului Naval de la Mangalia se plâng de salarii, dar și de disponibilizări
Sunt proteste astăzi în București la ușile mai multor ministere. Ofițerii de probațiune și angajații Șantierului Naval de la Mangalia își strigă nemulțumirile.
De Andre Rotaru la 12.12.2022, 14:20La Ministerul de Justiție, angajații serviciului de probațiune sunt nemulțumiți de salariile pe care le primesc pentru munca lor.
Proteste pentru salarii mai mari
Angajații spun că nu au fost aplicate mai multe hotărâri judecătorești, tocmai în ceea ce privește creșterea salariilor, hotărâri care dacă ar fi fost aplicate ar însemna, pentru unii, creșteri și de 2.000 de lei la salariu.
În același timp ar trebui să aibă loc un protest și la Ministerul Economiei, acolo unde vor merge angajații de la Șantierul Naval Damen Mangalia. Muncitorii sunt nemulțumiți pentru că se anunță din nou restructurări ceea ce ar putea duce la disponibilizări masive. Tot sindicaliștii reclamă că numărul de angajați a scăzut în ultimii ani de la 3000 la doar 1500 și cer și o creștere salarială care să acopere rata inflației. În urma discuțiilor cu reprezentanții ministerului a fost obținută suspendarea temporară a negocierilor în ceea ce privește disponibilizările.