Lovitură pentru şoferi! O decizie a Curţii Supreme vă poate lăsa fără permis. Specialiștii spun că hotărârea e contrară normelor europene
Curtea Supremă a decis ca marjă de eroare tehnică a aparatelor radar să nu mai fie luată în calcul la stabilirea vitezei șoferului contravenient.
De Redactia Observator la 06.04.2018, 15:32Curtea Supremă a decis ca marjă de eroare tehnică a aparatelor radar aflate în dotarea Poliției Rutiere să nu mai fie luată în calcul la stabilirea vitezei șoferului contravenient.
Decizia instanței este pronunțată, dar încă nu este aplicabilă pentru că nu a fost publicată în Monitorul Oficial.
Până mai ieri, șoferii știau că pot ataca în instanță o amendă aplicată pentru depășirea limitei de viteză sau decizia polițistului rutier de a le fi suspendat permisul de conducere în baza constatării vitezei de rulare a autovehiculului cu ajutorul aparatelor radar.
Aveau de partea lor un mic ajutor: acea marjă tehnică de eroare admisă de +/- 3 km/h la viteze de până la 100 km/h şi de +/- 3% din valoarea vitezei înregistrate în cazul vitezelor de peste 100 km/h în cazul radarelor aflate pe autoturisme staţionate, scrie libertatea.ro.
Dacă aparatul radar era montat pe o mașină aflată în mișcare din dotarea Poliției Rutiere ”ajutorul” șoferilor era de 4 km/h la viteze de până la 100 km/h şi de +/- 4% din valoarea vitezei înregistrate în cazul vitezelor de peste 100 km/h.
Decizia ÎCCJ – despre care specialiștii spun că e contrară cu normele Europene -, e pronunțată, dar încă nu produce încă efecte pentru că nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul care face referire la excluderea marjei de eroare a aparatelor radar e în stadiul de redactare.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și