Antena LIVE

Curs valutar

Reprezentanţii celor mai importante companii de operă din Europa se întâlnesc în România

În perioada 19-22 noiembrie 2015, Opera Naţională Bucureşti va fi gazda conferinţei de toamnă Opera Europa, conferinţă ce îi va aduce la Bucureşti, pentru prima dată, pe cei mai importanţi directori ai teatrelor lirice şi festivalurilor de gen din Europa

De la 11.05.2015, 20:44
WhatsApp

În perioada 19-22 noiembrie 2015, Opera Naţională Bucureşti va fi gazda conferinţei de toamnă Opera Europa, conferinţă ce îi va aduce la Bucureşti, pentru prima dată, pe cei mai importanţi directori ai teatrelor lirice şi festivalurilor de gen din Europa

Tema principală a întâlnirii o constituie dezvoltarea profesională.

Anunţul desemnării Operei Naţionale Bucureşti drept gazdă a prestigiosului eveniment internaţional a fost făcut în data de 8 mai 2015 în cadrul Adunării Generale a membrilor Opera Europa, desfăşurată cu ocazia conferinţei de primăvară care a avut loc la Teatro Real din Madrid. România devine astfel prima ţară din Sud-Estul Europei în care se va desfăşura această întâlnire destinată profesioniştilor din domeniul managementului artei lirice.

Nicholas Payne, director al reţelei Opera Europa, a subliniat în cadrul discursului său faptul că, de-a lungul anilor, a primit mai multe invitaţii din partea instituţiilor lirice din Europa de Sud-Est, menţionând că propunerea Operei Naţionale Bucureşti a fost acceptată în urma unei atente analize realizate de Consiliul de Conducere, dar şi ca urmare a vizitei pe care acesta a efectuat-o la Bucureşti în toamna anului trecut. Nicholas Payne a salutat schimbările realizate în cadrul instituţiei bucureştene în ultimii doi ani, făcând referire la deschiderea internaţională de care a început să se bucure Opera Naţională Bucureşti, la repertoriul actual şi la artiştii importanţi prezenţi la Bucureşti, cât şi la noul aspect al clădirii recent renovată, la acustica performantă a sălii de spectacol, dar şi la facilităţile oferite spectatorilor.

La rândul său, Răzvan Ioan Dincă, directorul general al Operei Naţionale Bucureşti, a prezentat în cadrul întâlnirii de la Madrid câteva aspecte din programul viitoarei conferinţe de la Bucureşti din care vor face parte şi spectacolele ,,Falstaff”, regizat de Graham Vick, şi ,,Oedipe”, opera compusă de George Enescu, şi a subliniat însemnătatea pe care o are realizarea acestui eveniment la Bucureşti.

„Este o mare bucurie şi o onoare totodată ca această conferinţă să se desfăşoare în România, la Opera Naţională Bucureşti. Pentru prima dată acest eveniment va fi găzduit de un teatru liric din Europa de Sud-Est, un eveniment unde fiecare dintre cei ce vor fi prezenţi este o personalitate marcantă în ţara sa, iar acest lucru transmite un mesaj important pentru România.

Consider că este o recunoaştere a contribuţiei aduse de artiştii români de-a lungul timpului în promovarea şi dezvoltarea artei lirice la nivel internaţional şi un semnal pozitiv privitor la drumul pe care îl parcurge în prezent instituţia noastră spre a aduce un plus de valoare acestei arte chiar şi în raport cu instituţii importante din întreaga lume.”, a declarat Răzvan Ioan Dincă, director general al Operei Naţionale Bucureşti.

Opera Europa este principala asociaţie internaţională dedicată activităţilor companiilor de operă profesioniste şi festivalurilor de operă din Europa şi America de Nord şi include în prezent peste 155 de companii membre, printre care Opera de Stat din Viena, Royal Opera House din Londra, Opéra National de Paris, Opera de Stat din München, Teatro alla Scala din Milano, Bolshoi Theatre din Moscova şi Gran Teatre del Liceu din Barcelona.

Opera Naţională Bucureşti este membră a reţelei Opera Europa din anul 2008.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

reprezentanti companii opera europa romania
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025