Dezvăluiri incendiare: Episcopul Huşilor şi seminaristul care ar apărea într-un video indecent au fost audiaţi la DNA. Ce au spus cei doi anchetatorilor
Filmuleţul a fost văzut deja cei de la Mitropolie, care nu par foarte lămuriţi cu privire la identitatea protagoniştilor. Aparent, unul dintre ei ar fi Episcopul de Huşi, dar numai aparent.
De Redactia Observator la 17.07.2017, 15:00Filmuleţul a fost văzut deja cei de la Mitropolie, care nu par foarte lămuriţi cu privire la identitatea protagoniştilor. Aparent, unul dintre ei ar fi Episcopul de Huşi, dar numai aparent.
După vizionarea imaginilor, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei au dat un răspuns timid, care lasă loc de interpretări.
MARIAN TIMOFTE, vicar administrativ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei:
Sunt lucruri urâte pe acea înregistrare, în contradicţie totală cu morala creştină. Iar personajele pe care le-am viuonat acolo, dacă expertiza de specialitate va considera că sunt imagini reale şi nu trucate, unul dintre personaje pare a fi Episcopul Huşilor.
(Reporter): Nu sunteţi sigur?
(Marian Timofte): Nu ştiu, chipul seamănă cu Episcopul Huşilor!
În lipsa unui verdict clar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, apar în schimb detalii din ancheta legată de scandalul sexual care-l are ca protagonist pe Episcopul Huşilor.
Potrivit unor surse, în ziua în care publicaţia Cancan a difuzat înregistrarea video cu Corneliu Bârlădeanu în ipostaze indecente, la DIICOT Vaslui a fost depusă o plângere, pentru verificarea autenticităţii imaginilor.
DIICOT a deschis dosar penal in rem, pentru răspândirea de material pornografic şi defăimare de persoană şi va verifica înregistrarea, urmând a stabili dacă va demara urmărirea penală. Deocamdată însă, DIICOT Vaslui e în faza de verificări.
Şi DNA e implicată în anchetă. Potrivit aceloraşi surse, la DNA au fost chemaţi, pentru audieri, pe rând, atât Episcopul de Huşi, cât şi seminaristul care apare în înregistrarea video, în compania lui Corneliu Bârlădeanu. Episcopul şi seminaristul - care acum este preot - au susţinut că nu sunt ei în acea înregistrare.